Articole cu tag-ul: apple, iPad 2, lansare, oferte, prețuri, prezentare, Steve Jobs, VIDEO

Sorin Simon

Ce ştie să facă iPad 2 (VIDEO)

VEZI AICI VIDEO CU PREZENTAREA IPAD 2   iPad 2 are un nou procesor, dual-core, numit A5. Va fi de două ori  mai  rapid decât prima  versiune de iPad, iar grafică va fi de nouă ori mai rapidă decât cea a iPad 1.   Noua tabletă este mai subţire, cu 33% mai subţire. Este mai ...

Money.ro

OMV Petrom a scumpit benzina cu 8 bani şi motorina cu 6 bani, ca urmare a creşterii accizelor

“Până la această dată, produsele cu conţinut de biomasă beneficiau de o acciză redusă. Prevederile legale privind aplicarea accizei reduse pentru produse energetice care conţin în volum produse obţinute din biomasă au fost abrogate începând de astăzi (marţi, 1 martie, n.r.), ceea ce a generat o creştere a preţurilor de referinţă cu 8 bani/litru pentru ...

Money.ro

Preţurile combustibililor din Bulgaria au ajuns la maxime istorice

Preţul motorinei premium a atins 2,5-2,54 de leva (1,3 euro), iar cel al benzinei a urcat la 2,35-2,4 leva (1,2 euro), a afirmat preşedintele asociaţiei, Andrey Delcev.   El a menţionat, de asemenea, că avansul exploziv al cotaţiilor petrolului va duce la creşterea preţurilor gazelor naturale, însă cu un ritm mai moderat.   Companiile bulgare ...

Money.ro

Dinu Patriciu lansează magazinele MAC.RO la vară. Merge pe produse româneşti

După ce în luna august a anului trecut a cumpărat rețeaua de 31 de unități miniMAX (n.r. unități deschise la aceea vreme), Dinu Patriciu rebranduiește acum magazinele și le transformă în MAC.RO. Astfel, după ce Bucureștiul și mai multe localități din județele Argeș, Prahova și Brașov au fost împânzite de magazinele fixe și mobile MIC.Ro, ...

Money.ro

Tabără: Supermarketurile blochează accesul micilor producători. Boc recomandă un control

Discuţia a avut loc în şedinţa de miercuri a Guvernului, unde ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a reclamat că marile lanţuri de magazine percep tarife prea mari la raft, care îi “omoară” pe micii producători, în special la produsele din lapte şi carne, şi le împiedică accesul în astfel de magazine.   “În urma acestei discuţii, ...

Money.ro

Află cât costă biletele pentru Euro-2012

Pentru meciul de deschidere, care se va desfăşura pe 8 iunie, la Varşovia, locurile vor costa 45 de euro (categoria a III-a), 140 de euro (categoria a II-a) sau 250 de euro (categoria I).   În faza grupelor, preţurile vor fi cuprinse între 30 şi 120 de euro, în sferturi între 40 şi 150 de ...

Dragos Cabat

Colliers: Terenurile s-au ieftinit cu 30% anul trecut. Urmează încă 20% în 2011

Anul trecut, preţurile au continuat să scadă, deşi într-un ritm mult mai scăzut decât în 2009. Astfel,  tranzacţiile încheiate în Bucureşti au fost cu 15-30% mai mici decât anul precedent. ” Scăderea preţurilor a fost mai abruptă în oraşele de provincie, cu excepţia acelora în care există 2-3 proprietari dominanţi ce controlează mare parte din ...