Articole cu tag-ul: ana maria topoliceanu, mdrt, Razvan Murgeanu

Money.ro

E oficial: cazinoul din Constanţa va fi reabilitat din banii Ministerului Turismului

După ce vor fi finalizate, se vor cunoaşte starea tehnică a clădirii, rezultatele expertizelor tehnice şi de audit energetic, lucrările necesare şi costurile acestora. Ulterior, se vor aproba indicatorii tehnico – economici ai obiectivului de investiţie, urmând ca până la sfârşitul anului să fie demarate procedurile de achiziţie publică. Durata estimată a lucrărilor de execuţie ...

Money.ro

Murgeanu: Demisionez dacă se dovedeşte că s-au alocat politic bani de la UE autorităţilor locale

” Nimeni dintre cei care reprezintă opoziţia nu poate să spună despre acest minister (MDRT – n.r.) că nu i-a fost un real ajutor. Dacă vreunul dintre preşedinţii consiliilor judeţene spune chestiunea asta argumentat, eu îmi dau demisia mâine. Nu există aşa ceva. Nu există în momentul de faţă, pentru toţi preşedinţii consililor judeţene, indiferent ...

Murgeanu, secretar de stat: 90% din microîntreprinderile care vor să acceseze fonduri europene se lasă pe mâna consultanţilor (VIDEO)

“In cele mai multe cazuri, indrumătorii de proiect nu cunosc prea bine continutul proiectului, si de altfel vor banii inainte”, a declarat Leontin Mănguţă, beneficiar fonduri europene. O altă problemă a beneficiarilor de fonduri europene este cofinanţarea. Autorităţile fac apel la bănci să acorde credite firmelor, dar întreprinzătorii cred că statul ar trebui să înfiinţeze ...

The Money Channel prezintă “Romania under Construction”

Moderată de Dan Suciu şi transmisă începând cu ora 11:00 la The Money Channel, dezbaterea va pune în lumină trendurile pieţei de construcţii din România, în contextul facilităţilor anunțate pentru dezvoltatorii de profil. Atragerea de fonduri europene sau investiţii străine în industria construcţiilor, programul de reabilitare termică, respectarea standardelor estetice într-o piaţă axată pe criterii ...

Contracte de finanţare de 20 mil. euro, semnate la Constanţa prin Programul Operaţional Regional

Finanţarea va asigura reabilitatea drumului judeţean Nazarcea – Ovidiu, ambulatoriul TBC din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie şi vor fi extinse complexul terapeutic “Albatros” şi Şcoala Specială nr. 2. Valoarea totală a proiectelor este de aproape 20 de milioane de euro. Cel mai scump proiect dintre cele patru aprobate ieri este cel privind reabilitarea drumului judeţean ...