AcasăEticheteSarpe

Tag: sarpe

Meciul lui Dominic Thiem din calificări de la Brisbane, întrerupt din cauza unui şarpe veninos – FOTO

Fostul campion de la US Open, Dominic Thiem, a fost nevoit să se lupte cu doi adversari australieni în primul tur al calificărilor pentru Brisbane International, un şarpe veninos obligând suspendarea jocului, relatează The Guardian.Fostul număr 3 mondial l-a avut ca adversar, sâmbătă, pe...

Şarpe boa deţinut ilegal de un român, confiscat de Garda de Mediu

”Comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Dâmboviţa au procedat la confiscarea unui şarpe boa deţinut ilegal de o persoană fizică”, anunţă Garda de Mediu.

Sursa citată a precizat că şarpele a fost predat Grădinii Zoologice din Târgovişte.

Instituţia citată precizează că este interzisă deţinerea în captivitate a animalelor sălbatice fără autorizaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

 

”Premierul AUR” Călin Georgescu, mesaj controversat: E ca și cum ai încălța un șarpe

Politicianul AUR reia teme des întâlnire în retorica partidului său, precum invocarea credinței în contrapartidă cu știința și încurajarea unei atitudini nepăsătoare în fața pericolului reprezentat de virus. Discursul se încheie într-o notă amenințătoare, afirmând că este "liniștea de dinaintea furtunii". https://www.youtube.com/watch?v=rb5zv8C-G_g   Ambasadorul SUA la București:...