AcasăEticheteSouth Stream

Tag: South Stream

Şeful Gazprom discută despre proiectul South Stream cu autorităţile bulgare

Miller va ajunge în capitala bulgară în jurul prânzului şi se va îndrepta imediat spre întâlnirea programată cu primul ministru.   De asemenea, CEO-ul Gazprom va primi titlul de doctor honoris causa de la Universitatea de Arhitectură, Inginerie Civilă şi Geodezie pentru "contribuţiile sale la relaţiile...

South Stream va fi construit până în 2015

South Stream, un proiect de 39 de miliarde de dolari, se va întinde pe o distanţă de peste 2.000 de kilometri începând din Rusia via Marea Neagră în Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovenia şi nord-estul Italiei. Însă mulţi analişti şi diplomaţi au ridicat semne de...

Rusia lansează construcţia gazoductului South Stream

Ceremonia oficială de inaugurare a şantierului va începe la ora 11.00 GMT la Anapa, pe malul Mării Negre, punctul de pornire a traseului acestui gazoduct.   Vladimir Putin, preşedintele Gazprom, Aleksei Miller, şi cel al consorţiului South Stream, Marcel Kramer, urmează să ţină câte un discurs...

Bulgaria va semna un acord cu Gazprom pentru gazoductul South Stream

Preşedintele companiei ruse, Alexei Miller, a sosit deja la Sofia pentru a fi prezent la semnarea acordurilor. După semnarea deciziei finale de investiţii, Bulgaria va primi o reducere de 11% din preţul gazelor naturale livrate în perioada între 1 aprilie şi 31 decembrie anul...

South Stream: Construcţia, programată să înceapă la 7 decembrie

Cu ieşire pe coasta bulgară, în zona oraşului Varna, gazoductul ar urma să transporte gaze ruseşti via Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Slovenia până în nordul Italiei, la Tarvisio. Miller a declarat că Rusia a încheiat deja acorduri privind investiţiile în construirea conductei cu Ungaria,...

Bulgaria ameninţă Rusia cu South Stream. Vezi care este motivul

Atomstroyexport a urcat marţi de la 58 de milioane de euro la 1 miliard de euro compensaţiile pe care le cere Bulgariei pentru anularea, în acest an, a construcţiei unei a doua centrale nucleare la Belene. Cazul este judecat de Curtea Internaţională de Arbitraj...