Articole cu tag-ul: atentat, Boston, Pakistan, talibani

Talibanii pakistanezi neagă orice implicare în exploziile de la Boston

“Suntem în favoarea unor atacuri împotriva Statelor Unite şi aliaţilor săi, dar nu suntem implicaţi în acest atac”, a declarat pentru AFP Ehsanullah Ehsan, un purtător de cuvânt al Tehreek-e-Taliban Pakistan (TTP), mişcarea talibanilor pakistanezi.   Această grupare, apropiată de Al-Qaida şi stabilită în zonele tribale din nord-vestul Pakistanului, în apropiere de frontiera afgană, a ...

Mihai Barsan

Fostul preşedinte Pervez Musharraf vrea să se întoarcă în Pakistan, în ciuda ameninţărilor de moarte

“Am pregătit un comando de kamikaze special pentru Musharraf”, a precizat pentru AFP Ehsanullah Ehsan, purtător de cuvânt al Mişcării Talibanilor din Pakistan (TTP), într-o convorbire prin telefon dintr-un loc necunoscut. TTP este una dintre principalele grupări islamiste responsabile de valul fără precedent de atentate soldat cu 6.000 de morţi în Pakistan în ultimii aproximativ ...

Statele Unite resping vehement sugestiile privind presupusa colaborare cu talibanii

“Aceste sugestii sunt false”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Barack Obama.   Duminică, Hamid Karzai a sugerat că talibanii sunt aliaţi obiectivi ai Statelor Unite. “Atentatul comis în timpul vizitei lui Chuck Hagel arată că talibanii sunt în slujba străinilor, nu împotriva lor”, a declarat Karzai. “Talibanii doresc prelungirea prezenţei militare a trupelor ...

Talibanii spun că Prinţul Harry are probabil o problemă mentală

“Sunt 49 de ţări, cu armamentul lor puternic, care nu reuşesc să îi înfrângă pe mujahedini, iar acum prinţul a ajuns să compare acest război cu jocurile sale, Playstation sau cum le spune”, a declarat ironic Zabiullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al talibanilor.     Luni seara, Ministerul britanic al Apărării a anunţat că prinţul ...

Prinţul Harry a omorât talibani în timpul misiunii sale în Afganistan

Luni seară, Ministerul britanic al Apărării a anunţat că prinţul Harry a părăsit Afganistanul după o misiune care a durat 20 de săptămâni.   În timp ce se afla în Afganistan, prinţul în vârstă de 28 de ani a fost întrebat de agenţia de presă Press Association (PA) dacă a ucis insurgenţi în misiunile din ...

SUA recunosc practic mişcarea talibană din Afganistan

Oponenţii lui Barack Obama atenţionează: dacă SUA se vor îndepărta de la problemele afgane, de acest lucru vor profita talibanii, care luptă să revină la putere la Kabul, notează cotidianul rus Kommersant.     Negocierile dintre Barack Obama şi Hamid Karzai au devenit punctul culminant al vizitei de trei zile desfăşurate de liderul afgan în ...

Atentat soldat cu 17 morţi şi 70 de răniţi, printre care femei şi copii, în Pakistan

Explozia a distrus mai multe magazine şi a avariat grav 12 autovehicule din oraşul Jamrud, centru administrativ al regiunii tribale Khyber, învecinată cu Afganistanul. Conform oficialilor pakistanezi, ţinta atacului terorist nu este clară. O bază a forţelor paramilitare pakistaneze este situată peste drum de piaţă iar pe aceeaşi stradă se află clădirile administrative ale autorităţii ...

Mucenic Ioana

Pakistanul se roagă pentru Malala

Malala Yousafzai a supravieţuit miraculos tirului cu care talibanii au întâmpinat-o la ieşirea din şcoala din Mingora, principalul oraş din regiunea Swat. În atac au mai fost rănite două eleve. Adolescenta-activistă a fost dusă în stare critică la spital. Medicii au anunţat că au reuşit să-i scoată un glonţ aflat aproape de măduva spinării şi ...

Money.ro

A venit timpul să spunem: Destul!

Ne enervează câte şi mai câte. Ne supără, mai ştii, fumul de ţigară al vecinului. Ne scoate din sărite o voce piţigăiată, prea stridentă, coşul de pe fizionomia cuiva, căutătura saşie a altuia.   Pe unii îi îngreţoşează faţa vreunui politician vrând, otv-ist, să dea impresia că ar fi, chipurile, corect şi perfect, când de ...

NATO retrage temporar funcţionarii care activează în instituţii guvernamentale afgane

Doi consilieri americani au fost ucişi, sâmbătă, într-un atac armat care a vizat Ministerul afgan de Interne, în a cincea zi de proteste violenţe izbucnite după arderea unor exemplare ale Coranului într-o bază militară americană.   Talibanii au revendicat moartea consilierilor americani ucişi într-un atac armat, justificând-o ca replică la arderea Coranului într-o bază militară ...