AcasăEticheteTari

Tag: tari

România a urcat în topul celor mai competitive ţări din lume

Scorul general obţinut de România este de 4,13 puncte (în creştere faţă de 4,07 puncte anul trecut) pe o scală de la unu la şapte. Înaintea României, care se află pe locul 76, se află state precum Polonia (locul 42), Cehia (46), Ungaria (63)...

Peste zece ţări din UE cer etichetarea produselor provenite din coloniile evreieşti

Potrivit declaraţiilor făcute pentru EFE de o sursă diplomatică, miniştrii de externe ai 13 ţări i-au trimis o scrisoare la 12 aprilie titularei diplomaţiei europene, Catherine Ashton, în care pledează pentru această măsură. Scrisoarea este semnată de miniştrii de externe din Spania, Franţa, Marea...

Ţările de la periferia continentului continuă să creadă în Europa, în pofida crizei din Cipru

'Nu renunţăm la planurile noastre de a ne alătura zonei euro de la 1 ianuarie 2014', a spus premierul leton, Valdis Dombrovskis. El a ţinut să relativizeze totodată criza din zona euro. Potrivit premierului leton, crizele au afectat în acest deceniu în primul rând...

Obiectivul summitului CELAC-UE – o alianţă pentru dezvoltare durabilă

Peste 40 de şefi de stat au confirmat participarea lor la summitul care va reuni 60 de ţări din ambele regiuni. România este reprezentată la această reuniune de către o delegaţie condusă de preşedintele Traian Băsescu.   Xinhua aminteşte că între UE şi America Latină şi...

Peste 400 de firme, din 22 de ţări, la INDAGRA 2012

Târgul este organizat de Romexpo, în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, sub patronajul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.   Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale va organiza, în deschiderea târgului, un forum internaţional despre 'Viitorul Politicii Agricole Comune', la care va participa...

Tarile din UE risca sanctiuni pentru controlul traficului aerian

Desi UE a desfiintat granitele si controlul pasapoartelor in mare parte a continentului, controlul spatiului aerian ramane fragmentat intre natiuni, scrie Reuters.   Planul UE Single European Sky II intentioneaza reducerea celor 27 de spatii aeriene nationale in noua blocuri regionale pana in luna decembrie, cu...