Articole cu tag-ul: Rusia, Transnistria, trupe

Rusia va menţine trupe în Transnistria până la soluţionarea conflictului îngheţat

Rusia menţine un batalion de infanterie motorizată în regiune, în cadrul Forţelor Comune de Menţinerea Păcii (CPF), şi un anumit număr de militari ce păzesc mai multe depozite de muniţie din perioada sovietică.   “Cât timp Rusia îşi menţine statutul de apărător al păcii pe ambele maluri ale Nistrului, pacea va prevala în regiune”, a ...

Mihai Barsan

A doua ediţie a Trofeului Club A – Avanpost Rock a început

Miza concursului este decernarea Trofeului Club A – Avanpost Rock grupului desemnat câştigător de un juriu de specialitate şi de public.   În paralel, în concursul de creaţie lupta se dă pentru desemnarea celei mai reuşite piese originale. Aprecierea se face de către jurnalişti, iar grupul va primi premiul presei.   Trupa Agora a luat ...

Preţ imens plătit de americani pentru retragerea din Afganistan

“Retragerea trupelor este o etapă naturală în război. Retragerea din Afganistan reprezintă însă una dintre cele mai mari operaţiuni de transport militar din istorie”, a declarat generalul Steven Shapiro, responsabil de repatrierea trupelor.   Aproximativ 100.000 de containere metalice şi 25.000 de vehicule militare americane încă sunt staţionate pe teritoriul afgan.   “Costul operaţiunilor este ...

Trupa olandeză Noisia va concerta la B’estfest Summer Camp 2013 – VIDEO

Originari din Groningen, Olanda, Nik Roos, Martijn van Sonderen şi Thijs de Vlieger formează Noisia, unul dintre cele mai apreciate triouri de muzică drum and bass şi dubstep din lume.   Influenţaţi de o gamă de artişti eclectici, precum The Prodigy, Miles Davis, Konflict şi Fat Boy Slim, cei trei experimentează foarte mult, adesea în ...

SUA nu exclud posibilitatea unei retrageri totale din Afganistan, în 2014

‘Este o opţiune pe care am putea să o luăm în considerare’, a afirmat în faţa presei consilierul pentru securitate naţională Ben Rhodes, după ce a fost întrebat dacă administraţia de la Washington are în vedere o ‘opţiune zero’ în analiza cu privire la numărul de soldaţi americani ce ar urma să rămână în Afganistan ...

Mihai Barsan

Ultimele trupe combatante franceze au părăsit Afganistanul

Circa 200 de militari din regimentul 35 infanterie din Belfort, însărcinaţi să ofere protecţie la dezangajare, au decolat la ora locală 13:30 şi, după o scurtă şedere în Cipru, urmează să ajungă în Franţa la 18 decembrie, au informat surse aeroportuare citate de France Presse.   Franţa mai are doar 1.500 de militari în Afganistan: ...

Mucenic Ioana

Topul celor mai bogaţi solişti de trupe

În acest top, alcătuit de CelebrityNetWorth.com, locul al doilea este ocupat de Bono, solistul trupei irlandeze U2, care are o avere personală estimată la 600 milioane de dolari, informează contactmusic.com.   Jimmy Buffett (400 milioane de dolari), Elton John (320 milioane de dolari) şi Mick Jagger (305 milioane de dolari) completează Topul 5 al celor ...

Mucenic Ioana

Putin nu vrea ca trupele NATO să părăsească Afganistanul

Forţele NATO ar trebui să rămână în Afganistan până când îşi termină misiunea de a asigura stabilitatea, este de părere preşedintele rus, Vladimir Putin, conform The Money Channel. El a reiterat îngrijorările Moscovei faţă de retragerea trupelor din Afganistan, care ar lăsa Asia Centrală, aflată la sud de Federaţia Rusă, vulnerabilă în faţa violenţelor şi ...