AcasăEticheteUcraina gaz

Tag: Ucraina gaz

„Gazprom încearcă să conducă UE”

Diplomatul polonez spune că Varșovia și Bucureștiul au relații “excelente”, iar parteneriatul strategic dintre ele se testează în această perioadă de “criză”de la granițele celor două țări.   Din punctul lui de vedere, România și Polonia se află la adăpost de orice eventuală agresiune a Rusiei,...

„Ruşii vor să ne congeleze”

'Vom avea nevoie de volume mai mari de gaze în perioada următoare pentru a creşte rezervele de care dispunem. Vom obţine aceste volume, am convenit asupra lor cu Aleksei Miller', a declarat Orban.   În acest context, premierul Ungariei a subliniat că aprovizionarea cu hidrocarburi a...

Ungaria a suspendat livrările de gaze către Ucraina

  FGSZ a anunţat într-un comunicat trimis agenţiei ungare de presă MTI că a oprit livrările pe "o durată nedeterminată, joi, la ora 16.00 GMT (19.00, ora României).   Potrivit operatorului ungar, această măsură a fost luată pentru a răspunde la creşterea cererii de gaze în Ungaria.   "Utilizatori...

Ucraina pune pază armată la conductele de gaz

Potrivit documentului, aceste masuri sunt urmare a deciziei anuntata de premierul Arseni Iatseniuk, care a cerut structurilor de forta ale statului sa asigure un „control total” al gazoductelor, „cel mai important activ de infrastructura al tarii”, scrie incomemagazine.ro.   Hotararea survine in contextul in care liderul...

Miza de miliarde a României

Ucraina este cea mai mare ţară din regiune şi, în acelaşi timp, statul cu care avem cea mai mare graniţă comună (circa 650 de kilometri). În primele zece luni ale anului trecut, Ucraina a ocupat locul 15 în topul destinaţiilor pentru exportatorii autohtoni, scrie...

Spre o nouă criză a gazelor? Ucraina refuză solicitările Europei

Ucraina a refuzat solicitările Uniunii Europene, care a cerut garanții suplimentare guvernului de la Kiev referitoare la securitatea tranzitului de gaz dinspre Rusia spre Occident. Anunțul a fost făcut de prim viceprim-ministrul ucrainean Andrei Klyuyev, după negocierile de la Bruxelles între oficialii Comisiei Europene...