Articole cu tag-ul: Banca Mondiala, criză alimentară, Zoellick

Sorin Simon

Banca Mondială: Ameninţarea crizei alimentare globale nu a trecut

‘Criza alimentară este departe de a se fi încheiat’, a declarat el cu două zile înaintea începerii summitului G20 de la Cannes (Franţa). ‘Preţurile sunt în continuare volatile şi milioane de oameni din întreaga lume încă suferă de pe urma acestei crize’, a mai adăugat Zoellick. Potrivit ultimei ediţii a Observatorului Preţurilor Produselor Alimentare (Food ...

Money.ro

Robert Zoellick, favorabil unei uniuni bugetare în zona euro

‘Economia mondială a intrat într-o nouă zonă periculoasă cu puţină marjă de manevră în momentul în care ţările europene sunt confruntate cu adevăruri dificile privind responsabilităţile împărţite ale monedei unice’, a declarat Zoellick într-un discurs susţinut la Washington, al cărui text a fost transmis presei. ‘Nu este responsabil din partea zonei euro să promită supunere ...

Money.ro

Banca Mondială: Economia lumii intră într-o “nouă zonă periculoasă”

Zoellick a cerut Europei şi Statelor Unite să-şi rezolve problemele legate de datoria de stat şi a subliniat că preţurile ridicate ale alimentelor şi volatilitatea de pe bursele de mărfuri ameninţă cea mai vulnerabilă pătură a populaţiei planetei. “Criza financiară din Europa a devenit o criză a datoriilor de stat, cu implicaţii serioase pentru Uniunea ...

Sorin Simon

Banca Mondială alocă 4 mld. dolari pentru a stabiliza preţurile la alimente

Banca Mondială a precizat că va aloca patru miliarde de dolari pentru un nou produs de management al riscurilor care va îmbunătăţi accesul fermierilor şi consumatorilor la instrumente de hedging. ‘Cu acest nou instrument putem ajuta producătorii de produse alimentare şi consumatorii să se protejeze împotriva fluctuaţiilor de preţ, să-şi consolideze poziţia de credit şi ...

R. Zoellick: 2009 rămâne un an periculos pentru economiile dezvoltate

În scrisoarea datată din 1 iulie, se arată că intervenţiile băncilor centrale şi ale guvernelor se pare că “au întrerupt scăderea economiei globale”, prin stabilizarea pieţelor financiare şi sprijinirea cererii. “Totuşi, 2009 rămâne un an periculos. Câştigurile recente ar putea fi uşor pierdute şi ritmul revenirii economice în 2010 este departe de a fi cert”, ...