O călătorie în satul rusesc Gimry, din Caucazul de Nord.
Cei mai mulți locuitori ai acestui sat izolat abia își duc existența, dar unii – inclusiv proprietarul unei case mari, noi, în care sunt invitat să iau masa de prânz – au găsit soluții să se îmbogățească. Printre gazdele mele se află un tânăr, fiul șefului satului, care conduce un VW Touareg. Adunați în curte, după mai multe feluri de mâncare încheiate cu ciorchini de struguri dulci culeși din vița‑de‑vie atârnată deasupra capului, sătenii glumesc între ei despre avantajele răpirii mele pentru răscumpărare. Mai târziu, jurnalistul local care m‑a escortat în munți îmi spune să nu o iau personal.
MICI, DAR IMPORTANȚI. În această provincie îndepărtată, copiii vorbesc doar limba avară daghestaneză, iar „Rusia“ înseamnă pentru ei o altă zonă. Dar în ciuda amplasării sale la marginea de sud a uriașului teritoriu rusesc, Caucazul a jucat un rol esențial în Rusia lui Vladimir Putin pentru toate deciziile greșite. Putin a ajuns președinte declanșând un război în Cecenia, în urmă cu doisprezece ani, și exploatând în mod regulat amenințarea terorismului pentru a‑și consolida puterea.
Acum, el se pregătește să revină la Kremlin.
Locuitorii din Gimry spun că aderă la salafism, o formă puritană a Islamului sunit. Ei acuză sufismul, mai moderat, care domina odată zona, ca fiind trădător. Legea rusească nu mai e recunoscută în sat, spun ei; în schimb, ei funcționează după legile sharia (un sistem judiciar bazat în principal pe Coran – n.r.). Salafismul este practicat, de asemenea, de militanți, care lansează în mod regulat atacuri mortale asupra poliției, a obiectivelor militare și civile, cum ar fi magazinele de băuturi alcoolice. Dar deși toți militanții sunt salafiști, nu toți salafiștii sunt militanți. Mulți lideri spirituali exploatează retorica drepturilor omului în timp ce condamnă legea civilă.
CONFRUNTĂRI ȘI VIOLENȚE. Acum câțiva ani, violența s‑a răspândit din Cecenia și în alte zone ale Caucazului. Gimry a îndurat recent mai mult de un an de izolare în spatele unui cordon militar subordonat unei „operațiuni antiteroriste“ neîntrerupte, ceea ce a dus la alimentarea extremismului în zonă. Un bărbat în vârstă cedează nervos în timp ce povestește cum a început. Militanții l‑au ispitit pe fiul său, un membru proeminent al parlamentului daghestanez, în afara casei, spunându‑i că vor să‑l întrebe ceva și l‑au împușcat de 62 de ori. Mai târziu, Dokku Umarov, un lider rebel cecen, și‑a atribuit meritul pentru ordonarea morții sale. Dar dacă operațiunea polițistă care a urmat a fost menită să combată extremismul în rândul rebelilor, ea a reușit exact contrariul. Pe lângă perchezițiile făcute la domicilii, soldații au tăiat caișii ca să folosească lemnul drept combustibil, au furat animalele și au ucis locuitorii.
O confruntare mai mare ar putea urma, spun localnicii. Într‑un colț al satului, muncitorii construiesc o mare madrassah (școală islamică – n.r.), care unii speră că va înlocui școala locală de stat și care urmează să fie finanțată parțial cu bani „din afară“, probabil din Arabia Saudită. Tinerii își părăsesc în mod regulat casele pentru a merge „în pădure“ să se alăture grupurilor militante care execută bombardamente și împușcături săptămânale. Cu două zile înainte de vizita mea, două explozii care au avut loc în exteriorul unui magazin de băuturi din Mahacikala, capitala Daghestanului (pe malul Mării Caspice), au ucis un ofițer de poliție și au rănit alți 60 de civili. Aflată lângă o clădire lovită de un obuz, în urma unei explozii planificate, o localnică spune că dorința de răzbunare nu este o scuză pentru uciderea celor nevinovați. „Ce am făcut ca să trăim tot timpul cu frica de a ieși afară?“, întreabă ea. „Celor tineri li s‑au spălat creierele.“
CORUPȚIE ȘI ȘOMAJ. Printre principalele surse ale violenței și radicalismului din nordul Caucazului se numără nedreptatea, corupția și absența evidentă a statului rus. Acestea sunt problemele pe care Yunus‑Bek Yevrukov, un general de armată, a încercat să le abordeze în Ingușetia, o mică republică musulmană din Daghestan, pe care a condus‑o timp de câteva ore. Kremlinul l‑a numit pe Yevrukov președintele Ingușetiei după ce predecesorul său corupt și incompetent a adus regiunea în pragul colapsului. Fost militar, Yevrukov oferă un contrast puternic față de birocrații agresivi care conduc întregul Caucaz de Nord. El îndeamnă forțele de securitate să‑și diminueze brutalitatea și tot el a controlat construcția noilor școli. Yevrukov e respectat de o mare parte a populației sărace. „Misiunea mea nu este să mituiesc cumva poporul să meargă alături de mine, ci să le arăt birocraților noștri că tot ceea ce facem este pentru ei“, spune el. Cu toate acestea, corupția rămâne în topul plângerilor localnicilor. Statisticile oficiale arată că rata șomajului este de 57% în Ingușetia, în rândul populației apte de muncă, un nivel național ridicat.
În cazul în care Kremlinul spera că Yevrukov ar reduce cu adevărat violența în regiune, spun localnicii, ar trebui să‑i dea acestuia putere asupra trupelor și serviciilor de securitate care acționează cu siguranța obișnuită. Yevrukov m‑a asigurat că forțele de securitate nu acționează fără aprobarea lui. Este responsabilitatea părinților să știe ce fac copiii lor, spune el. „Primim informații că tinerii se întâlnesc în facțiuni ilegale pentru a plănui acte de terorism, dar părinții lor îmi spun că nu știu nimic.“ Citește articolul în MONEY EXPRESS
