Tarifele de distribuție scad din nou, curentul electric se poate ieftini

Astfel, ANRE a elaborat proiecte de ordine privind stabilirea tarifelor reglementate de distribuție care urmează să fie practicate de către companiile din domeniu de la începutul anului viitor, scrie profit.ro.

 

Potrivit documentelor citate, tarifele pentru distribuția energiei la joasă tensiune, nivel la care sunt racordați aproape toți consumatorii casnici de curent electric din România, ar urma să scadă, de la 1 ianuarie 2017, cu procente cuprinse între 4% și 9%.

 

Cel mai mult ar urma să scadă tariful de distribuție la joasă tensiune practicate de Enel Distribuție Banat, respectiv cu 9%, la 103,32 lei/MWh. ANRE preconizează o reducere importantă și a tarifului practicat de Enel Distribuție Muntenia, care distribuie curent electric în București și Ilfov. Acesta ar urma să fie diminuat cu 8,5% față de nivelul de anul acesta, la 104,10 lei/MWh.

 

 

Celelalte reduceri ale tarifului de distribuție la joasă tensiune avute în vedere de ANRE sunt de 8,03% (Electrica Distribuție Muntenia Nord, 109,24 lei/MWh), 6,57% (Electrica Distribuție Transilvania Nord, 96,73 lei/MWh), 6,35% (Enel Distribuție Dobrogea, 118,74 lei/MWh), 5,57% (CEZ Distribuție, 111,97 lei/MWh), 4,34% (Electrica Distribuție Transilvania Sud, 103,73 lei/MWh) și 4,06% (E.ON Distribuție România, 122,90 lei/MWh).

 

 

La finalul lunii trecute, șeful ANRE, Niculae Havrileț, declara că prețul energiei electrice ar putea să scadă, la consumatorul final, cu 1-2% începând cu 1 iulie 2017, ca urmare a reducerii tarifului de distribuție, așa cum s-a întâmplat în fiecare semestru în ultimii doi ani.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed