În comunicatul prezentat, Abdellatif al-Zayani a justificat această decizie prin “persistenţa regimului sirian de a-şi masacra propriul popor, de a alege intervenţia militară şi de a refuza toate iniţiativele destinate găsirii unor soluţii pentru această criză”.
Secretarul general al CCG a solicitat comunităţii internaţionale să reacţioneze urgent, cu fermitate, pentru a pune capăt crimelor şi masacrelor din Siria, precum şi încălcărilor flagrante ale demnităţii şi drepturilor legitime ale sirienilor.
Încă înainte de această decizie colectivă, două dintre statele membre CCG, Arabiba Saudită şi Bahrein au anunţat închiderea ambasadelor de la Damasc. În afară de Arabia Saudită şi Bahrein, din CCG mai fac parte Emiratele Arabe Unite, Oman, Qatar şi Kuweit.






