Taxa auto a adus sute de milioane la buget

‘Din 15 martie 2013 şi până în decembrie 2014, Administraţia Fondului pentru Mediu a avut încasări totale din timbrul de mediu în valoare de 1,35 miliarde lei din care, în anul 2013, a fost încasată suma de 637,5 milioane lei, iar în anul 2014 suma de 713,16 milioane lei. Sumele colectate din timbrul de mediu, dar şi din celelalte taxe de mediu sunt utilizate exclusiv pentru diverse programe de mediu, pe care Administraţia Fondului pentru Mediu le derulează şi care au ca obiective principale protejarea mediului înconjurător, reducerea poluării şi reducerea emisiei de gaze cu efect de seră’, a afirmat Gavrilescu.

În data de 15 martie 2013 a intrat în vigoare timbrul de mediu pentru autovehicule, din acel moment taxa auto urmând să fie calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2, înscrise în cartea de identitate a maşinii.

Timbrul de mediu se aplică pentru autovehiculele din categoria M1, M2, M3, cu precizarea că pentru categoria de autoturisme cu normă de poluare Euro5, Euro4 şi Euro3 formula ia în calcul în proporţie de sută la sută emisia de CO2, iar pentru autoturismele cuprinse în normele de poluare non-euro, Euro 1 şi Euro 2 se aplică actuala formulă prevăzută prin Legea 9/2012, ce ia în calcul capacitatea cilindrică.

Pe de altă parte, taxa a crescut pentru maşinile Euro3 şi Euro4 în cazul versiunilor diesel.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed