Taximetriştii, nemulţumiţi de regulamentul propus de Primăria Capitalei: E un ASASINAT economic

 

Reprezentanţii companiilor de taxi din Bucureşti au participat, vineri, la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, la dezbaterea publică pe marginea regulamentului-cadru pentru organizarea şi executarea serviciului public de transport local în regim de taxi.

 

„Acest regulament nemulţumeşte în totalitate şoferii de taxi din toate punctele de vedere. S-au depus o groază de amendamente la propunerile pe care Primăria le-a înaintat spre modificare. (…) Şoferul de taxi are nişte probleme în momentul acesta. Când se trezeşte dis-de dimineaţă, se trezeşte deja dator. E foarte important lucrul acesta. Când te trezeşti deja dator nu poţi să mai îndeplineşti nişte condiţii pe care le impune dispeceratul, operator de transport care ţi-e patron, Primăria Capitalei. Avem ocazia ca prin acest regulament să facem schimbări în bine. În calitate de transportatori constatăm că pe piaţă vorbim de un asasinat economic. Este o realitate”, a declarat Dan Pancă, de la Academia de Taxi.

 

La rândul său, Marian Ivan, de la Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ din România consideră că multe dintre elementele incluse în regulament sunt în afara legii.

 

„Multe dintre aspectele regulamentului nu respectă legea. Plec de la capitolul 2 din Legea taximetriei, care spune că trebuie promovată concurenţa între transportatori. Or, prin impunerea unor condiţii – o singură staţie de recepţie, o singură aplicaţie, orice reducere din dreptul utilizatorului şi taximetristului de a avea o concurenţă reală pe piaţă este de fapt o încălcare a legii. (…) Primarul Capitalei a afirmat că îşi doreşte ca Bucureştiul să devină smart city,mi se pare normal ca aplicaţiile care permit clienţilor să cheme direct un taxi să fie încurajate. Or, în acest regulament nu va dabsolut nimic care încurajează dezvoltarea de aplicaţii similare celor care există deja pe piaţă”, a arătat Marian Ivan.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed