O echipă internațională de fizicieni a anunțat că a înregistrat particule subatomice care se deplasează cu viteză mai mare decât cea a luminii, anunță Reuters. Neutrinii trimiși de la CERN, lânga Geneva, până la laboratorul din Gran Sasso în Italia au ajuns cu 60 nanosecunde mai repede decât ar fi făcut-o lumina, care are o viteză de aproape 300 de mii kilometri pe secundă. Cercetările au durat peste trei ani, iar rezultatele au fost verificate de 15.000 de ori, spune Antonio Ereditato, purtător de cuvânt al echipei.
Dacă se confirmă, descoperirea va răsturna teoria formulată în 1905 de Albert Einstein, care susține că viteza luminii este o “constantă cosmică” și nimic în univers nu se poate deplasa mai rapid. Cercetătorii spun că descoperirea este atât de surprinzătoare încât, pentru moment, toată lumea trebuie să fie foarte prudentă. Potrivit Reuters, literatura științifico-fantastică notează că dacă bariera luminii poate fi spartă, călătoria în timp ar putea deveni posibilă.







