The Independent: Occidentul se pregăteşte pentru o operaţiune militară în Siria

Perspectiva unei intervenţii occidentale a apărut după ce grupările de opoziţie, dezorganizate şi divizate, şi-au format în cele din urmă o umbrelă politică şi o structură de comandă militară. Susţinătorii lor din străinătate consideră că războiul civil ce durează de 22 de luni a ajuns la un punct în care este vital un ajutor pentru ca rebelii să poată dea asaltul final împotriva armatei regulate şi dotate cu armament greu a Siriei.

 

 

Şeful forţelor armate Britanice, generalul Sir David Richards, a fost gazda unei reuniuni în Londra unde a discutat împreună cu omologii săi din Franţa, Turcia, Iordania, Qatar, EAU şi un general de armată american strategia care trebuie adoptată.

 

 

Ţările occidentale au decis că este timpul să-i ajute pe rebeli pentru ca noile autorităţi din Siria să considere SUA şi Europa aliaţi fideli, De aceea, ofensiva decisivă din Damasc trebuie să aibă loc cu sprijinul militar al altor state.

 

 

Sursele publicaţiei The Independentafirmă că operaţiunea militară a Occidentului împotriva trupelor guvernamentale este deja „inevitabilă”.

 

 

Una dintre îngrijorările coaliţiei internaţionale anti-Assad este legată de venirea iernii. ONU estimează că 2,5 milioane de sirieni au nevoie de ajutoare, în timp ce alţi 1,5 milioane şi-au părăsit locuinţele din cauza luptelor dintre fracţiunile rivale. Se estimează că peste 100.000 de persoane sunt comasate în jurul punctelor de trecere a graniţelor, statele învecinătate, care deja au primit mulţi refugiaţi, refuzând să-i mai primească pe teritoriul lor.

 

 

De asemenea, intervenţia militară directă este considerată obligatorie de către puterile occidentale pentru a putea influenţa viitoarea structură a puterii politice din Siria. Grupurile islamiste, precum Jabhat al-Nusra, apropiat al-Qa’ida, au câştigat putere şi influenţă graţie accesului la arme şi fonduri provenite din statele din Golf, punând în dezavantaj grupările moderate, seculare.

 

 

Marea Britanie şi SUA s-au înţeles ca soldaţii lor să nu intre pe teritoriul sirian pentru a-i ajuta pe rebeli. taberele de antrenament vor fi amplasate în Turcia. În orice situaţie însă, utilizarea loviturilor din aer sau de pe mare va fi foarte controversată şi ar putea aduce acuzaţii, la fel ca şi-n cazul Libiei, că Vestul se implică direct într-o schimbare prin forţă a unui regim politic.

 

 

Pretextul intervenţiei îl va constitui pericolul ca Damascul să utilizeze arme chimice împotriva rebelilor. Hillary Clinton a spsu că în diperarea că pierde puterea Assad ar putea recurge la asemenea măsuri extreme, în timp ce preşedintele Obama a atenţionat asupra “liniei roşii” legate de armele chimice, specificând că utilizarea acestora nu poate fi tolerată.

 

 

Recenta vizită a liderului rus, Vladimir Putin şi a ministrului rus de externe, Lavrov, pare a fi netezit terenul pentru o intervenţie militară în Siria, conform declaraţiilor oficialilor turci. Occidentalii sunt conştienţi că au nevoie de colaborarea Rusiei în era post Assad pentru a evita instalarea la putere a jihadului islamic, ceea ce ar conduce la izbucnirea unui alt conflict sângeros în regiune.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole