Timbrul de mediu, supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Mediului

Potrivit documentului, varianta actuală a taxei de primă înmatriculare ar urma să fie denumită ‘timbrul de mediu’, iar modalitatea de calcul este simplificată semnificativ.

 

Practic, în calcul taxei se va ţine cont numai de emisiile de CO2 ale autovehiculului, valoare ce va fi înmulţită cu valoarea în euro a fiecărui gram şi cu cota de reducere a timbrului exprimată în funcţie de vechime. Vechimea autovehiculului se calculează în funcţie de data primei înmatriculări a acestuia, se precizează la articolul 6, alineatul 5 al Ordonanţei de modificare.

 

Formula de calcul pentru timbrul de mediu se aplică numai în cazul autovehiculelor încadrate pe segmentul M1 (dotate cu cel mult opt locuri, fără scaunul şoferului), cărora le corespund normele de poluare Euro 3, Euro 4 şi Euro 5.

 

Conform Anexei 3 ce însoţeşte legea, pentru maşinile Euro 1, Euro 2 şi non-euro, în formula de calcul se va ţine cont de capacitatea cilindrică a maşinii şi de nivelul timbrului de mediu exprimat în euro/cmc.

 

Formula de calcul propusă pentru ‘timbrul de mediu’ în cazul maşinilor Euro 3 şi Euro 4 cuprinde emisiile de dioxid de carbon (CO2) şi cota de reducere a timbrului de mediu (în funcţie de vechime). Astfel, pentru un autoturism VW Golf 4 din 2002, o capacitate cilindrică de 1.390 cmc, emisii de CO2 de 161g/km, şi normă de poluare Euro 4, timbrul de mediu este de 452 euro, aproape dublu faţă de taxa actuală, respectiv 238 euro.

 

Vezi aici formula de calcul.

Departamentul de Transporturi al PSD consideră că timbrul de mediu trebuie să fie o taxă anuală pentru toţi poluatorii, nu una percepută doar la prima înmatriculare a autovehiculelor.

 

“În momentul de faţă, există o diferenţă de concepţie în ceea ce priveşte taxarea autovehiculelor. Asociaţiile patronale din transporturi doresc să susţină demersul Guvernului pentru introducerea timbrului verde, dar vor ca acesta să fie plătit anual de toată lumea şi într-un cuantum rezonabil, astfel încât, într-adevăr, să se plătească în funcţie de cât poluează fiecare autovehicul”, se arată într-un comunicat de presă al Departamentului de Transporturi al PSD.

 

CALCULEAZA ONLINE NOUA TAXĂ DE INMATRICULARE AICI

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole