Toncescu (CSA): Circa 40% din locuinţele din România sunt asigurate

Marian Manolache

În România sunt circa 8,4 milioane de proprietăţi cu destinaţia de locuinţe.

 

“În baza datelor disponibile, apreciem că în prezent numărul de locuinţe asigurate reprezintă circa 40% din numărul total de locuinţe, fie că sunt asigurate printr-o poliţă obligatorie emisă de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) sau printr-o asigurare facultativă. Trebuie remarcat că segmentul de asigurări facultative s-a dezvoltat mai accelerat începând din 2010, această evoluţie pozitivă fiind stimulată fără nici un dubiu de faptul că a fost introdusă obligativitatea de asigurare împotriva celor trei riscuri de calamităţi naturale, respectiv cutremure, alunecări de teren şi inundaţii”, a menţionat Toncescu.

 

Preşedintele CSA a amintit că, până în anul 1995, în România a funcţionat un sistem de asigurări ale locuinţelor prin efectul legii. Toncescu a mai spus că, de când acesta a încetat să funcţioneze, populaţia nu a mai fost interesată să îşi asigure facultativ locuinţele, cu toate că România este expusă la riscuri ridicate de calamităţi naturale. “În ultimii ani au apărut fenomene meteorologice deosebite care nu erau specifice României, de exemplu inundaţii repetate şi tornade”, a mai spus şeful CSA.

 

“Astfel, până la momentul emiterii Legii nr. 260/2008, numărul de locuinţe asigurate reprezenta circa 10 – 12% din fondul locativ naţional, care este de aproximativ 8,4 milioane. Odată cu emiterea şi implementarea Legii nr. 260/2008, proiect pe care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor l-a susţinut şi îl susţine în continuare pentru că este foarte important pentru România, situaţia s-a schimbat”, a mai spus Toncescu.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole