Cât despre preţuri, o garsonieră era scoasă la vânzare la pretul de 39.263 euro, cu 2% mai puţin faţă de luna septembrie. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, scăderea este de 15%.
Apartamentele cu două camere erau luna trecută cotate la valoarea medie de 60.000 euro, tot cu 2% mai puţin faţă de luna precedentă, iar faţă de anul trecut, pretul este mai mic cu 12%.
Pe segmentul apartamentelor cu trei camere preţul mediu cerut de proprietari este de 86.500 euro, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut reducerea este de 8%. Preţul mediu solicitat pentru apartamentele cu patru camere se învârte în jurul valorii de 110.000 euro de câteva luni. Comparativ cu 2009, locuinţele sunt mai ieftine cu 10%.








