Tradiții solstițiul de iarnă 2023. Ce trebuie să faci neapărat în această zi. Solstițiul de iarnă în 2023 are loc pe 21 decembrie.
Aceasta este de altfel și cea mai lungă noapte din an, care este încărcată de numeroase tradiții și de obiceiuri.
Încă din cele mai vechi timpuri, solstițiul de iarnă a fost considerat o ocazie importantă sărbătorită și mitologizată datorită naturii sale simbolice. Multe societăți au legat evenimentul de spiritualitate și credință.
Acest lucru este evident la monumentul Stonehenge din Anglia, care se crede că a existat în jurul anului 3000 î.Hr. Principalele sale pietre se aliniază perfect cu arcul soarelui în timpul Solstițiului de iarnă și de vară, ceea ce a dus la ideea că oamenii din perioada preistorică acordau importanță evenimentului solstițiului de iarnă.
Tradiții solstițiul de iarnă 2023. Ce trebuie să faci neapărat în această zi
De altfel, acest lucru poate fi evidențiat și de Mormintele Newgrange din Republica Irlanda, care au peste 5.000 de ani și preced atât piramidele din Egipt, cât și Stonehenge.
Totodată, în timpul solstițiului de iarnă, camera de la Newgrange este complet iluminată, fiind un eveniment anual.
De cealaltă parte, în India, solstițiul de iarnă semnalează începutul unui festival hindus sfânt numit Makar Sankranti. În China, este considerat a 22-a dintre cele 24 de termeni solari și este sărbătorit încă cu festivalul Dongzhe, în timpul căruia familiile se reunesc și petrec cea mai lungă noapte a anului împreună.
Există o mulțime de tradiții și de obiceiuri legate de solstițiul de iarnă. Spre exemplu, oamenii cred că cerurile se deschid în această noapte.
Tocmai din acest motiv, se recomandă ca de solstițiul de iarnă să existe doar gândire pozitivă, iar oamenii să își pună dorințe.
Tradiția populară spune că cei care vor gândi negativ pe toată durata zilei solstițiului de iarnă s-ar putea confrunta cu greutăți pe parcursul întregului an ce va avea să vină.
În același timp, o altă tradiție mai vorbește și despre faptul că, pe 21 decembrie, oamenii urcau pe munte cu torțele aprinse pentru a întâmpina răsăritului soarelui, apoi se rugau și făceau petreceri în jurul focului, lucru care se mai păstrează în unele sate din România.
O altă regulă importantă și respectată este cea legată de oamenii dragi. Se spune că la ora la care este solstițiu nu este bine să fii singur, ci trebuie să fii alături de cineva, pentru a nu te simți singur anul următor.
În ceea ce privește lucrurile interzise, nu e bine să faci curat în ziua solstițiului de iarnă. Acest lucru aduce ghinion în casă.








