Traficul este în continuare perturbat în Europa din cauza intemperiilor

0

În MAREA BRITANIE, numeroase zboruri aveau întârzieri sâmbătă, în timp ce transporturile feroviare funcţionau parţial, cu frecvente întârzieri pe mai multe rute.

În FRANŢA, în Alpi, prefectura din Haute-Savoie a avertizat sâmbătă în privinţa riscului de avalanşe „bine conturat” duminică şi care ar urma să se accentueze luni, când sunt aşteptate noi precipitaţii, urmate de o încălzire a vremii.

Ninsorile au provocat probleme serioase şi pe aeroportul din Bruxelles, în BELGIA, care riscă să se agraveze, au avertizat autorităţile aeroportuare. În afară de zborurile anulate către peninsula Iberică din cauza grevei controlorilor de trafic, zăpada şi vizibilitatea redusă vor determina întârzieri ale avioanelor de la jumătate de oră la o oră.

La Geneva, în ELVEŢIA, Spitalul Universitar se confruntă cu un aflux de pacienţi care au căzut din cauza intemperiilor, cele mai grave din 1985, potrivit meteorologilor.

În POLONIA, nouă persoane au murit de frig în ultimele 24 de ore, ceea ce ridică bilanţul victimelor la 31 de la începutul lui decembrie şi 46 de la începutul lui noiembrie, a anunţat sâmbătă poliţia poloneză.

GERMANIA înregistrează pe tot teritoriul temperaturi negative şi noi ninsori sunt aşteptate duminică în aproape toată ţara.

În CEHIA, termometrul arăta 20 de grade Celsius în cursul nopţii, iar transportul feroviar a fost puternic perturbat din cauza bucăţilor de gheaţă care blochează macazurile pe unele tronsoane.

Citeşte pe larg pe www.mediafax.ro