Transgaz va alege în februarie compania care va construi partea românească din conducta Giurgiu-Ruse

Money.ro

Reprezentanţii Transgaz spun că societatea a finalizat Proiectul Tehnic pentru segmentul terestru aferent României. Valoarea estimată a lucrărilor este de 10 milioane euro.

Totodată, în noiembrie 2010 s-au finalizat condiţiile de achiziţie în comun (Transgaz şi Bulgartransgaz) a serviciului de proiectare şi execuţie a subtraversării Dunării, potrivit datelor companiei.

Oficialii transportatorului de gaze mai spun că aşteaptă primirea primei tranşe de co-finanţare din partea UE a proiectului de interconectare România – Bulgaria. Comisia Europeană a aprobat deja cofinanţarea de circa 9 milioane euro, pentru acest proiect, suma urmând a fi repartizată între cele două companii, Transgaz (din România) şi Bulgartransgaz (din Bulgaria), în funcţie de valoarea investiţiei pe teritoriul fiecărei ţări.

De altfel, reprezentanţii Transgaz declarau anul trecut pentru NewsIn că în 2011 va începe construcţia conductei de gaze Giurgiu-Ruse, care ar putea fi gata în 2012.

Conducta va avea o lungime totală de circa 26 km, dintre care 7,2 km sunt pe teritoriul României, iar 4,14 km reprezintă subtraversarea fluviului Dunărea. Totodată, vor fi construite şi două staţii de măsurare a gazelor naturale, SMG Giurgiu şi SMG Ruse.

Interconectorul are o capacitate maximă de transport de 1,5 miliarde metri cubi/an, capacitate minimă de transport de 0,5 mld. mc/an, presiune maximă – 40 bar, presiune minimă – 29 bar, diametrul conductei de interconectare – DN 500 mm.

Valoarea totală estimată a proiectului (cu valori eligibile pentru cofinanţare U.E.) este de 23.823.836 euro, din care Transgaz -10.093.952 euro şi Bulgartransgaz E.A.D. – 13.729.884 euro.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole