Totodată, grupul petrolier controlat de KazMunaiGaz este obligat potrivit normelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) să facă ofertă publică de preluare şi în cazul Rompetrol Well Services, unde deţine 51% din capital, dar în comunicatul transmis miercuri Bursei se face referire doar la Rompetrol Rafinare.
The Rompetrol Group precizează că nu poate transmite în termenul stabilit de o instrucţiune a Comisiei documentele aferente lansării ofertei publice de peluare la Rompetrol Rafinare, având în vedere complexitatea operaţiunii de pregătire a documentaţiei.
În 22 iunie Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a emis o ordonanţă care a adus şi a clarificat problema deţinerilor indirecte. Potrivit noii ordonanţe, acţionarii care ajung să deţină peste 33% sau 50% din capitalul unei companii, în mod direct sau indirect, sunt obligaţi să facă oferte publice de preluare, în termen de două luni de la depăşirea pragului prevăzut de lege.
De asemenea, şi acţionarii care deţineau deja direct sau indirect mai mult de 33% din capitalul unei companii la data publicării instrucţiunii CNVM sunt obligaţi să facă oferă de preluare în termen de două luni de la data intrării în vigoare instrucţiunii.
Omul de afaceri Dinu Patriciu a anunţat, în 26 iunie, că a vândut participaţia de 25% din capitalul The Rompetrol Group către compania kazahă KazMunaiGaz, care a ajuns astfel să controleze în întregime grupul petrolier.
Însă ieşirea lui Dinu Patriciu din acţionariatul The Rompetrol Group nu schimbă cu nimic situaţia legată de obligativitatea KazMunaiGaz de a face oferte de preluare la cele două companii din grup listate pe Bursa de la Bucureşti, potrivit unei declaraţii făcute la momentul respectiv de către, Dumitru Beze, preşedintele Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital.
Rompetrol Rafinare a avut pierderi de 261,03 milioane lei (61,71 milioane euro) în primele şase luni ale acestui an, cu toate că în trimestrul II a obţinut un profit de 30,87 milioane lei, în vreme ce afacerile semestriale au scăzut cu o treime faţă de perioada similară din 2008.
Cifra de afaceri a companiei petroliere s-a comprimat cu 33% în primele şase luni, până la 2,98 miliarde lei (704,49 milioane euro), comparativ cu nivelul din perioada similară din 2008, de 4,44 miliarde lei.
Operatorul rafinăriei Petromidia se aşteaptă la pierderi nete de 37,08 milioane dolari în acest an, în scădere de cinci ori faţă de 2008, în timp ce afacerile s-ar putea înjumătăţi, arată bugetul votat la începutul anului de acţionari în AGA.
Compania are un capital social de 2,11 miliarde lei, divizat în 21,1 miliarde de titluri, cu valoarea nominală de 0,10 lei. Grupul Rompetrol, deţinut de KazMunaiGaz, controlează direct şi indirect 75,32% din acţiunile Rompetrol Rafinare.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel







