Tudor Chirilă vrea să vândă acţiunile BVB cu un profit de 24%, mai puțin decât ar fi câștigat pe titlurile financiare listate

Valoarea pachetelor ajunge la 450.740 de lei (106.300 de euro), ceea ce înseamnă că profitul solistului ar fi de aproape 21.000 de euro.

Randamentul pe care Tudor Chirilă intenţionează să îl obţină de pe urma acestei tranzacţii este mai mic decât cel pe care l-au avut, în aceeaşi perioadă, titlurile financiare listate la Bursă, în condiţiile în care indicele SIF-urilor a câştigat, în ultima lună şi jumătate, peste 27%, iar titlurile BRD şi ale Băncii Transilvania au avut aprecieri de 41,5%, respectiv 35%.

O creştere mai redusă au avut, pe de altă parte, titluri precum cele ale Broker Cluj, care au câştigat 15,7%, sau ale STK Emergent, cu un plus de 9,4%.

“Am cumpărat aceste acţiuni ca o investiţie pe termen mediu şi lung, dar am spus de la început că dacă voi avea oportunitatea să le vând la un randament de 25% o voi face. Cred că voi găsi un cumpărător la 31 de lei, şi apoi, dacă o să găsesc iar acţiuni BVB la un preţ convenabil, o să mai cumpăr”, a declarat Tudor Chirilă.

În prezent, pe piaţă sunt nouă oferte de vânzare pentru acţiunile BVB, dintre care două aparţin lui Chirilă. Tot vineri, Anca Elena Albu, conducător la societatea de brokeraj WBS România, a scos la vânzare 7.270 de acţiuni, tot la un preţ de 31 de lei. Preţul de vânzare al unei acţiuni BVB variază, în prezent, între 30 şi 45 de lei pe unitate, potrivit ofertelor postate pe site-ul BVB.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole