“Dacă Rusia dă un răspuns liniştitor propunerii noastre de reducere a preţului gazului, vom aprecia acest lucru. În caz contrar, nu vom prelungi acest acord şi vom încredinţa această activitate sectorului privat”, a spus ministrul.
Turcia este al doilea importator de hidrocarburi ruseşti.
În 1986, Rusia a semnat primul acord de livrare de gaz Turciei. Conform acestuia, Rusia trebuie să furnizeze şase miliarde metri cubi de gaz pe an prin “itinerariul occidental” ce traversează Ucraina, România şi Bulgaria. Acordul expiră în decembrie.
Mai târziu, Rusia a semnat cu Turcia încă un acord ce prevedea furnizarea de gau rusesc prin gazoductul Blue Stream, trecând prin fundul Mării Negre.
Potrivit ministrului turc, dacă primul acord nu este prelungit, Turcia nu va avea probleme serioase în materie de aprovizionare cu gaz. “Traseul occidental” este folosit mai ales pentru alimentarea nord-vestului ţării, mai ales a oraşului Istanbul.






