Turiștii din Rusia, INTERZIȘI în România? USR solicită de urgență măsuri din partea lui Nicolae Ciucă

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, împreună cu Ludovic Orban, preşedintele “Forţa Dreptei”, şi Eugen Tomac, preşedintele PMP, i-au solicitat premierului Nicolae Ciucă, printr-o scrisoare deschisă, să refuze acordarea de vize turistice cetăţenilor ruşi şi să susţină o astfel de măsură şi la nivelul UE.

”Domnule Prim-ministru, cât timp agresiunea nejustificată a Rusiei în Ucraina nu încetează, iar consecinţele acestui război sunt resimţite de fiecare român, este inacceptabil ca cetăţenii ruşi să continue să primească vize turistice în România sau pe teritoriul Uniunii Europene, ca în timpurile de pace.

Vă solicităm să interziceţi de urgenţă acordarea vizelor turistice pentru cetăţenii ruşi pe teritoriul României şi, în egală măsură, să coordonaţi eforturi diplomatice sporite împreună cu celelalte state ale Uniunii Europene pentru interzicerea totală a prezenţei turiştilor ruşi în UE”, afirmă cei trei lideri de partid în scrisoare.

Ei argumentează că este momentul ca România să sprijine Finlanda şi statele baltice care au implementat deja această măsură şi să iniţieze discuţii la cel mai înalt nivel în acest sens.

”România trebuie să demonstreze mai multă fermitate diplomatică în faţa regimului criminal al lui Vladimir Putin. Cu excepţia vizelor umanitare pentru sprijinirea reprezentanţilor societăţii civile, a opoziţiei politice şi a persoanelor persecutate pe nedrept în Rusia, cetăţenii ruşi nu ar trebui să fie bineveniţi în România sau în Uniunea Europeană în actualul context al invaziei militare brutale din Ucraina. Aveţi ocazia de a arăta, domnule prim-ministru, că România poate fi lider în politica europeană. Dacă veţi face alegerea corectă, vom sprijini decizia la nivel naţional şi european”, conchid liderii celor USR, Forţa Dreptei şi PMP.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed