Turkmenistanul este dispus să vândă gaz Marii Britanii

“Livrarea de gaz natural turkmen pe piaţa europenă, în special în Marea Britanie, corespunde deplin proiectului Turkmenistanului de a-şi diversifica exporturile de hidrocarburi”, a declarat Berdîmuhamedov. “Turkmenistanul consideră Marea Britanie drept un partener important, alături de care intenţionează să dezvolte o cooperare în tot spectrul relaţiilor bilaterale”, a adăugat preşedintele turkmen.

La rândul său, prinţul Andrew, citat de agenţia oficială turkmenă, a menţionat “rezervele colosale de hidrocarburi ale Turkmenistanului, unul dintre actorii-cheie în domeniul energetic la nivel mondial”.

Turkmenistanul, ale cărui relaţii cu Rusia au devenit mai tensionate în ultimele luni, a dat tot mai multe semnale că doreşte o cooperare cu Europa şi China, acestea fiind, la rândul lor, foarte interesate de vastele rezerve turkmene de gaz.

La 10 iulie, Aşhabadul s-a declarat pregătit să participe în cadrul proiectului de construire a gazoductului european Nabucco şi să-l aprovizioneze cu gaz. Nabbuco, un gazoduct cu o lungime de 3.300 de kilometri, va permite livrarea de gaz din marea Caspică şi, eventual, Orientul Mijlociu, spre Europa, ocolind Rusia. Obiectivul proiectului este de a reduce dependenţa Occidentului de hidrocarburile ruseşti.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole