Stelian Tănase a reacţionat după ce Adrian Bucur, membru al Consiliului de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că a decis să facă un apel public, întrucât situaţia TVR este disperată, televiziunea publică având penalităţi la fisc de aproximativ 9 milioane de euro pe an.
“TVR se află, într-adevăr, într-o situaţie financiară extrem de critică. În această perioadă foarte dificilă, conducerea TVR a fost nevoită să prioritizeze cheltuielile în funcţie de interesul telespectatorilor, conform misiunii publice a Televiziunii Române. În contextul datoriilor imense pe care le are TVR, soluţia actualei conduceri a fost să rezilieze contractele emisiunilor scumpe şi să încerce să reducă cheltuielile de producţie. În acest sezon, Televiziunea Română funcţionează cu grile de programe mult mai ieftine faţă de anii trecuţi”, spune Stelian Tănase.
Potrivit lui Stelian Tănase, conducerea TVR încearcă să redeschidă dialogul cu autorităţile statului pentru redresarea Televiziunii Române.







