UE este îngrijorată că în august s-ar putea repeta criza gazului

Comisarul consideră că nu poate fi exclusă ipoteza ca o nouă criză a gazului să se repete chiar în august. “Comisia Europeană a aprobat joi două norme de reglementare, care obligă membrii UE să ia măsurile necesare în cazul repetării crizei”, a anunţat el.

Reprezentanţi ai UE, ai Ucrainei şi Rusiei se vor întâlni vineri, la Bruxelles, pentru a discuta despre problemele legate de livrările de gaz, a anunţat într-o conferinţă de presă Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene. “La iniţiativa noastră, vineri, va avea loc o doua întrevedere cu reprezentanţii Ucrainei, Rusiei şi ai instituţiilor financiare internaţionale”, a spus el, citat de UNIAN.

Prima întrevedere de acest gen a avut loc la Bruxelles în 29 iunie.

În ianuarie, Moscova a întrerupt livările de gaz către Ucraina, iar apoi către Europa, în urma unui conflict de trei săptămâni pe care l-a avut cu Naftogaz pe tema datoriilor şi a preţului gazului.

În prezent, Kievul caută susrse finanţare pentru pomparea gazului rusesc în depozitele sale subterane şi pentru a plăti livrările de gaz rusesc.

Europa primeşte de la Rusia un sfert din volumele de gaz importate, cea mai mare parte a acestei cantităţi tranzitând prin Ucraina.

CE, Gaz, Rusia, UE

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole