“Sancţiunile sunt pregătite. Va trebui să vedem luni, în funcţie de evoluţia din teren, dacă miniştrii europeni ai Afacerilor Externe le adoptă sau nu”, în cursul unei reuniuni prevăzute la Luxembourg, a afirmat un diplomat european, informează MEDIAFAX.
Pe de o parte, UE vrea să extindă lista de echipamente care pot servi în scopul reprimării opoziţiei, sau care pot fi folosite la elaborarea unor asemenea produse, a subliniat el.
Unele dintre aceste produse vor fi interzise, altele vor necesita un proces de autorizare specială, de la caz la caz, a precizat diplomatul.
Pe de altă parte, UE intenţionează să anunţe interdicţia exportului de produse de lux, deşi câmpul de aplicare a acestei măsuri nu a fost încă definit, a adăugat acesta.
Atacând produsele de lux, UE vizează în manieră “foarte simbolică” stilul de viaţă al cuplului Assad, după ce presa a scris despre gusturile de lux ale soţiei preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, a recunoscut un alt diplomat european. Citeşte mai mult pe MEDIAFAX






