Godot e copilul meu și nu există grădiniță pentru un copil așa de mare. Așa că‑i dau tot timpul de care are nevoie”, spune actorul și antreprenorul George Remeș (31 de ani) despre businessul pe care l‑a deschis în Centrul Vechi. Ideea i‑a încolțit în minte în timpul ultimului an la Facultatea de Actorie când, ca orice student în an terminal, își analiza posibilitățile de viitor în această meserie. Era evidentă o lipsă cruntă a spațiilor de joc. Se întâmpla prin 2006. În spațiul unde acum este Godot Café‑Teatru a călcat prima oară în februarie 2010. „Căutam un loc mult mai mic, dar am ajuns aici și a fost dragoste la prima vedere. Numele a fost propus de actrița Ioana Barbu, iar designul este un mix foarte fericit între ideile mele și abilitatea de a mi le accepta ale Corinei Grămoșteanu, care este scenograf. 70% din ce vedem aici este creația ei”, puncteză el.
Ideea nu este nouă. Sursă de inspirație i‑au fost chiar locurile pe unde a umblat, atât în țară, cât și în străinătate. Conceptul de „teatru‑cafenea” nu numai că lipsea, dar era singura variantă viabilă pentru a susține un spațiu de joc, în contextul în care nici un teatru din România nu aduce profit, ele fiind susținute de la bugetul de stat. Iar acest mariaj între o cafenea și un teatru i s‑a părut tânărului antreprenor o idee numai bună de exploatat. Investiția inițială a fost de aproximativ 200.000 euro în scenă, în restaurant, dar și în construirea balconului din interior, care nu exista atunci. În tot acest proiect a fost susținut de părinți – este fiul fostului ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeș. „Tata m‑a ajutat foarte mult în acest proiect, deși nu crede neapărat în el ca un proiect viabil, dar a crezut în nebunia mea”, punctează acesta. A făcut „ceva” bani și din actorie, dar nu recomandă nimănui actoria ca o meserie din care „poți trăi foarte bine”.
Concurența. Până una‑alta, Godot Café-Teatru este o afacere tânără, care se autosusține, pornită în mijlocul crizei, într‑o piață „mică și restrânsă”. Acum există doar câteva spații de acest gen, insuficiente pentru o capitală europeană. Iar primul nume care‑ți vine în minte, atunci când te gândești la teatru independent și la conceptul de „cafenea‑teatru”, este, bineînțeles, Voicu Rădescu, managerul Green Hours, deschis în urmă cu 18 ani. Au urmat și altele: La Scena, înființată de Dan Hornoiu, și, mai nou, În Culise, deținut de doi tineri: Ștefan Nistor și Cristian Bajora, afaceri care s‑au dezvoltat în paralel cu segmentul de stand‑up comedy. „Nu putem contabiliza această piață. Este mult prea puțin conturată, raportat la ceea ce se întâmplă în alte țări. Nu are o valoare de ordinul milioanelor de euro. Abia acum începe să se dezvolte”, punctează unul dintre proprietarii unui asemenea business, care a dorit să‑și păstreze anonimatul.
George Remeș își amintește de prima reprezentanție în spațiul din Blănari (acolo unde se află Godot – n.r.), în noiembrie 2010, un spectacol de improvizație, urmat la scurt timp de multe spectacole de teatru. „Nu numai primul spectacol mi‑a depășit așteptările, ci tot parcursul ulterior al spațiului care a ajuns acum să găzduiască piese de teatru în fiecare seară. Media este de 110 spectatori pe spectacol”, detaliază el.
Pentru anul viitor, antreprenorul mizează pe creșterea cifrei de afaceri – anul trecut a depășit 100.000 euro –, mai ales că va mai deschide un spațiu la subsol, un fel de studio, cu o capacitate de 40 de locuri. „Acolo ne dorim să avem mai mulți studenți. Va fi o sală potrivită pentru piese mici în două personaje. Există cerință, iar pe lista noastră sunt mai multe spectacole. Toți vor să joace, iar noi nu mai avem loc să îi primim pe toți”, punctează el.
În același timp, s‑a gândit la o variantă prin care studenții să aibă mai ușor acces la spectacole, obținând o reducere de 30% pentru biletele cumpărate cu ajutorul unui card special. Cu mențiunea că, în prezent, majoritatea celor care vin la Godot sunt persoane trecute de 30 de ani, cu un venit bun, „o stabilitate financiară”.
Între actorie și business. La întrebarea „cum își împarte timpul între actorie și business?”, Remeș, care și‑ar dori să se ocupe mai mult de teatru, este pus în dificultate: „Aș vrea să știu și eu exact cum fac. Cred că o să‑mi dau seama mai târziu, peste câțiva ani, cum mi‑am împărțit timpul. Practic, este un business care îți ia tot timpul și nu mai ai ce să împarți, ți‑l împarte el”. Deși a jucat în mai multe filme, totuși, fiind roluri prea mici, nu vrea să se laude cu ele. Iar cea mai plăcută amintire, tot din sfera filmului, este legată de întâlnirea cu un câștigător de Oscar, Cuba Gooding Jr. – „Când am dat mâna cu el”.
La fel cum își amintește și de celelalte afaceri pe care le‑a încercat, de această dată „dintr‑o altă sferă”, care au rămas pe drum sau au fost vândute, greșeli din care a avut ceva de învățat. „Morții cu morții, viii cu viii”, după cum spune el.
Mai departe, și‑ar dori să mai deschidă încă un spațiu urmând același concept de „cafenea‑teatru”, dar este doar un vis îndepărtat. „Poate dacă o să câștig la loto. Mi‑e greu să cred că din veniturile de aici voi reuși vreodată să mai fac o asemenea investiție. La fel cum este greu de spus dacă acest gen de activitate s‑ar potrivi cu sistemul de franciză. Cu experiența mea, nu aș putea să merg la cineva și să‑i spun: «Hei, o să‑ți meargă foarte bine de la început!», pentru că știu prin ce dificultăți am trecut”, mai detaliază el. Și atunci, unele replici din cunoscuta piesă a lui Samuel Beckett „Așteptându‑l pe Godot” s‑ar potrivi ca o mănușă: „Estragon: Sunt obosit. Să plecăm. Vladimir: Nu se poate. Estragon: De ce? Vladimir: Îl aşteptăm pe Godot. Estragon: Adevărat. Atunci ce facem? Vladimir: Nu e nimic de făcut”.
