Un camerunez îndrăgostit de România vrea la naționala lui Rădoi:”În 3-4 ani sunt la lot!”

În criză de atacanți la națională, salvarea vine de la un …camerunez! Serges Ekollo, vârful de 23 de ani al celor de la FC Buzău, trage tare la antrenamente pentru a ajunge printre “tricolori”.

Și-a propus să se căsătorească cu o româncă, să-și ia cetățenia și în 3-4 ani să joace pentru prima noastră reprezentativă.

“Vreau să mă căsătoresc în România, să trăiesc aici, viața este mai ușoară aici, am fost în multe țări, nu este așa ca aici. Vreau să îmi iau cetățenia română și peste 3-4 ani să ajung să joc la naționala României. Dacă joc bine și sunt serios, am toate șansele” – Serges Ekollo, atacant FC Buzău.

Vârful camerunez este îndrăgostit de tot ce înseamnă țara noastră, mai ales de partea gastronomică.

“Îmi place viața din România, îmi plac femeile de aici, foarte frumoase, îmi place mâncarea …cel mai mult sunt înnebunit după mămăliguță cu brânză și smântână” – Serges Ekollo, atacant FC Buzău.

Ekollo este în România de mai bine de doi ani și mărturisește că nu i-a fost foarte greu cu limba.

“Am învățat ușor limba, colegii meu vorbesc cu mine doar în română…româna seamănă cu franceza, care e prima noastră limbă în Camerun, așa că nu a fost extrem de dificil, sunt multe cuvinte care seamănă. Am învățat întâi prostii, cuvinte de dragoste…” – Serges Ekollo, atacant FC Buzău.

 Merg la Iași pentru 3 puncte

Etapa această, mâine, FC Buzău are o deplasare grea, la Iași, însă atacantul care a marcat de trei ori etapa trecută mizează pe Victoria echipei sale.

“Avem o echipă bună, putem să promovăm, dar luăm fiecare meci pas cu pas. Abordăm meciul cu Iași cu seriozitate, cu determinare, avem respect pentru ei, dar noi mergem ca să câștigăm toate punctele și să luăm banii”  – Serges Ekollo, atacant FC Buzău.

După cinci etape, FC Buzău se află pe locul șapte, cu 7 puncte, iar adversara din meciul de mâine este pe poziția 11, având un punct mai puțin.

 

Întreaga echipă, în vizită la școală

Înainte de a pleca spre Iași, echipa FC Buzău a participat la o acțiune caritabilă de susținerea educației noilor generații de copii. Fotbaliștii și antrenorul Cristi Pustai au oferit pachete cu rechizite și dulciuri elevilor de la Școala Gimnazială P.H.Zangopol, iar tehnicianul le-a vorbit copiilor despre importanța școlii în educația lor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed