Potrivit sursei citate, echipajele MAI şi SMURD vor evacua persoanele aflate în zonele izolate din judeţ, care prezintă o urgenţă medicală, printre acestea aflându-se o gravidă, care va fi transportată din localitatea Arcanu în municipiul Buzău, precum şi alte două persoane din Băile şi Vâlcele, care vor fi duse în oraşul Râmnicu Sărat.
Agenţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o nouă atenţionare meteo cod galben, valabilă de sâmbătă, începând cu ora 20.00, până duminică, ora 10.00, pentru mai multe judeţe din sud-estul ţării, unde ninsorile şi vântul se vor intensifica, potrivit unui comunicat remis sâmbătă.
Astfel, atenţionarea este valabilă pentru judeţele Brăila, Galaţi, Vrancea, Buzău, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov şi în municipiul Bucureşti, iar dumincă se va extinde pentru Dobrogea şi estul Munteniei, unde precipitaţiile vor fi mixte şi se va produce polei, au anunţat meteorologii.







