Un pensionar asigurat este somat să îşi plătească singur spitalizarea

Ştefan Anghel, în vârstă de 64 de ani, din Craiova, susţine că anul trecut, din cauza căldurii, i s-a făcut rău şi a căzut cu bicicleta într-un şanţ. Pensionarul a fost transportat la spital cu mai multe coaste rupte şi a fost internat o săptămână la Neurochirurgie, însă după câteva luni a primit acasă o somaţie potrivit căreia are de plătit suma de 1.400 de lei cheltuieli de spitalizare. „Eu chiar nu înţeleg de ce trebuie să plătesc spitalizarea în condiţiile în care eu sunt asigurat. Am leşinat şi am căzut de pe bicicletă într-un şanţ, însă cei de la spital mi-au spus că trebuie să achit 1.400 de lei pentru că m-am autoaccidentat. Păi cine este nebun să îşi facă rău singur? Eu nu vreau să platesc nici măcar un leu, aşa că m-am adresat instanţei. Nu dau niciun ban, banii mei, munca mea unde sunt? 45 de ani am plătit asigurări degeaba? Eu chiar nu înţeleg după ce principii funcţionează legea din România. Să cazi cu bicicleta, să ai asigurare, dar să îţi plăteşti tot tu îngrijirile medicale? Unde s-a mai văzut aşa ceva? Am stat o săptămână în spital, mi-am cumpărat medicamente, iar după două, trei luni mi-a venit acasă somaţia, nu mi se pare corectă legea“, a povestit pensionarul în vârstă de 64 de ani.

 

 

Spitalului Judeţean trebuie să recupereze banii de la pacient, după ce Casa de Asigurări de Sănătate Dolj a respins decontarea spitalizării, invocând legea 95 din 2006 care spune că persoanele care, prin faptele lor, aduc daune sănătăţii altei persone, precum sănătăţii propriei persoane, din culpă, au obligaţia să repare prejudicial cauzat furnizorului de servicii medicale. „Accidentarea, în toate condiţiile, dacă este făcută din culpă proprie, adică ai căzut cu bicicleta sau ai dat cu maşina într-un pom, adică autovătămare, noi trebuie să recuperăm banii de la pacient“, a spus Bogdan Fănuţă, managerul Spitalului Judeţean din Craiova.

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed