Un poliţist din România a condus ZECE ANI fără permis!

eful IPJ Giurgiu, Cătălin Georgescu, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că un poliţist care a lucrat la Bolintin Vale a condus zece ani fără permis.

 

”În urma unor apariţii în mass-media potrivit cărora un fost poliţist care a lucrat la Bolintin Vale a condus fără permis, pot să spun că acesta a condus aproximativ zece ani fără permis iar în decembrie 2014 a fost prins de colegii lui, care s-au sesizat din oficiu. El a intrat în cercetare prealabilă, rechizitoriul a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale iar doi ani mai târziu, în 2016, a plecat din sistem”, a precizat şeful IPJ Giurgiu.

 

El spune că fostul poliţist lucrase mai întâi în Bucureşti, după care a ajuns la Bolintin. După ce a fost cercetat pentru conducere fără permis, acesta a primit o condamnare de un an şi trei luni de închisoare cu suspendare iar acum şi-a schimbat domeniul de activitate şi, din spusele unor localnici, este comerciant la Bolintin iar între timp şi-ar fi luat şi permis de conducere.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed