Unde se oprește David Popovici? Specialiștii de la The Times au dat verdictul

David Popovici a devenit, la doar 17 ani, dublu campion mondial, iar medaliile de la Budapesta sunt doar începutul din ceea ce va reprezenta una dintre cele mai mari cariere din istoria natației. Cel puțin asta susțin jurnaliștii de la The Times, care sunt impresionați de tânărul român.

„David Popovici a arătat că imposibilul este posibil”, este concluzia unui material de peste 10.000 de semne din The Times, care analizează în profunzime rezultatele lui David Popovici, înotător considerat urmașul lui Ian Thorpe.
Adolescentul român le-a atras atenția tuturor încă de acum un an, când, la Jocurile Olimpice, ar fi câștigat bronzul „dacă nu mi-aș fi ros unghiile cu o seară înainte”, așa cum îi place lui Popovici să glumească. Atunci, britanicii Dean și Scott ocupau primele două locuri la proba de 200 m liber de la Tokyo, dar între timp David nu doar că a recuperat decalajul existent, dar e într-o ligă proprie. O recunosc chiar britanicii, care se așteaptă ca Popovici să rescrie istoria natației la Jocurile Olimpice de la Paris, de peste doi ani.
La Jocurile Olimpice de la Tokyo, David Popovici a terminat pe 4 în proba de 200 metri liber, la doar 2 miimi de secundă de medalie și în urma britanicilor Dean și Duncan Scott, care au făcut dubla aur-argint. După mai puțin de un an, Popovici înoată cu o secundă mai repede decât Dean și Scott. Până când va ieși din adolescență, pe român îl așteaptă JO de la Paris, din 2024, și e de așteptat ca până atunci să ducă stilul liber al înotului masculin la noi dimensiuni. Chiar și recordurile la 100 m și 200 m ale lui Cesar Cielo și Paul Biedermann (46:91, respectiv 1:42.00), făcut în timpul costumelor de viteză, nu mai sunt în siguranță„, notează prestigiosul The Times.
Avertisment pentru David Popovici din partea unui rival: "Data viitoare îl voi învinge"

DAVID POPOVICIC: UN FIZIC DE PHELPS ȘI UN PSIHIC DE OȚEL

Fără îndoială că în spatele performanțelor fabuloase reușite de David Popovici stau zecile de mii de ore petrecute în bazin de-a lungul timpului.
Românul se trezește de obicei dimineața la 4:30 și are, pe durata zilei, spre 6 ore de antrenament (pregătire fizică și înot propriu-zis, în bazin). Pe lângă această muncă titanică, Popovici a pus și un psihic de fier, dar englezii atrag atenția și asupra altui amănunt care nu trebuie neglijat.
Popovici e ajutat foarte mult de fizicul impunător, de dimensiuni „Phelpsiene”, cred jurnaliștii sursei citate.
Atributele fizice sunt o componentă esențială a rezultatelor excepționale ale lui Popovici. Poartă 48,5 la picior, are mâinile ca niște lopeți, iar șoldurile sunt perfecte, corpul său neopunând vreo rezistență în apă. Are o anvergură a brațelor de cel puțin doi metri, încadrându-se în tipologia „Phelpsiană”. Și, la 17 ani, încă poate crește peste cei 190 centimetri pe care îi are deja„, mai scriu jurnaliștii sursei citate.
Talentatul sportiv român a scris miercuri o nouă pagină de istorie în înotul românesc, după ce în prealabil cucerise medalia de aur şi în proba de 200 m liber, luni seara, cu timpul de 1 min 43 sec 21 sutimi, un nou record mondial de juniori, după ce îl ameliorase, duminică, în semifinale (1 min 44 sec 40 sutimi).
David Popovici (CS Dinamo), debutant la Mondialele de seniori, a adus primele două titluri mondiale în bazin olimpic pentru înotul masculin românesc. România mai are două medalii de aur, cucerite de Tamara Costache (50 m liber, 1986) şi Diana Mocanu (200 m spate, 2001). Bilanţul României la Mondiale este acum de patru medalii de aur, una de argint şi şase de bronz.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed