Suspectul, cunoscut drept Juan Lazaro, a dat “o declaraţie lungă după arestare, în 27 iunie”, potrivit scrisorii pentru fixarea cauţiunii depusă în instanţă de procurorul general pentru districtul New York Sud.
Lazaro le-ar fi spus agenţilor federali că nu s-a născut în Uruguay, că Juan Lazaro nu este numele său real, că locuinţa pe care o are în Yonkers (New York) a fost “plătit de serviciile” secrete ruse şi că, deşi îşi iubeşte fiul, nu-şi va trăda angajatorii nici măcar de dragul lui. Bărbatul a refuzat să-şi divulge numele real.
Potrivit documentului, Lazaro, care este căsătorit cu suspecta Vicky Pelaez, le-a spus agenţilor că femeia le-a furnizat serviciilor ruse scrisori în numele lui. Pelaez, arestată şi ea, poate fi eliberată în schimbul unei cauţiuni de 250.000 de dolari şi 10.000 de dolari bani lichizi, dar trebuie să poarte o brăţară electronică de urmărire.
Vicky Pelaez, una dintre cele 11 persoane arestate luni şi marţi în Statele Unite sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei, scrie la cel mai mare cotidian în limba spaniolă din New York, El Diario La Prensa şi este o mare simpatizată a lui Fidel Castro şi al Hugo Chavez.
FBI o acuză pe Pelaez că în 2000 a primit un pachet cu bani, într-un parc dintr-o ţară sud-americană, de la un reprezentant al guvernului rus. În 2007 Lazaro ar fi primit şi el bani în acelaşi parc, de la un oficial rus. În acelaşi an, Lazaro i-ar fi transmis unui oficial rus mesaje scrise cu cerneală invizibilă.








