Valeriu Nicoale s-a apucat să-l verifice la doctorat pe Mihai Gâdea

Fostul secretar de stat în cabinetul Cioloş, Valeriu Nicolae, cunoscut deja pentru faptul că a luat la “puricat” toate CV-urile politicienilor pentru a-i depista pe cei care au diplome de studiu false sau au făcut alte declaraţii neconforme cu realitatea, l-a luat în colimator pe realizatorul Tv de la Antena 3 Mihai Gâdea.

Potrivit lui Valeriu Nicolae, despre Gâdea presa “aplecată spre stânga politică” a scris că ar avea un “doctorat în istorie”, pe care realizatorul Tv l-ar fi obţinut în 1999. În aceste împrejurări, fostul secretar de stat îi cere angajatului lui Dan Voiculescu să îşi facă publică lucrarea de doctorat cu care şi-a câştigat titlul sus-menţionat.

“Un vajnic luptător pentru adevăr, domnia sa sunt convins că nu are niciun interes de a promova o minciună nenorocită (securistă cum ar spune invitatul permanent al emisiunii sale domnul Ciuvică) chiar dacă îl avantajează. În cazul în care este doctor aş fi foarte interesat să îi citesc teza. Bănuiesc că şi Emilia Şercan ar fi foarte interesată. Presupun că nu este secretizată opera”, a scris Nicolae pe pagina sa de Facebook.

Redăm în continuare postarea completă a lui Valeriu Nicolae:

…are un doctorat în Istorie, obţinut la Institutul de Studii Istorice ‘Nicolae Iorga’ – revista Viva 8 Octombrie 2021

…a câştigat în 1999, un doctorat în Istorie de la Institutul de Studii Istorice Nicolae Iorga, cu lucrarea ‘Ionel Brătianu şi epoca sa’ – Evenimentul Zilei 2 Noiembrie 2021

…în 1999 a obţinut doctoratul în istorie, la Institutul de Studii Istorice Nicolae Iorga, cu lucrarea ‘Ionel Brătianu şi epoca sa’- capital.ro – 5 ianuarie 2020 şi exact la fel în impact.ro 25 Aprilie 2020 VoxBiz pe 18 Mai 2020 şi tot la fel 30 Iunie 2020 postul de televiziune Acasă. Revista Ele şi click.ro au prezentat şi ele ştirea.

…este doctorand în istorie DCNews 26 Ianuarie 2021

Singura facultate pe care pare să o fi terminat Mihai Gâdea este o facultate adventistă în anul 2000. Mihai Gâdea avea 22 de ani în 1999 şi în concluzie nu avea cum să obţină un doctorat în istorie sau să se fi înscris la doctorat în 1999. Sigur că domnul Gâdea nu este vinovat pentru calitatea execrabilă a jurnalismului de la noi din ţară şi de la DCNews.

Un vajnic luptător pentru adevăr, domnia sa sunt convins că nu are niciun interes de a promova o minciună nenorocită (securistă cum ar spune invitatul permanent al emisiunii sale domnul Ciuvică) chiar dacă îl avantajează. În cazul în care este doctor aş fi foarte interesat să îi citesc teza. Bănuiesc că şi Emilia Şercan ar fi foarte interesată. Presupun că nu este secretizată opera. Iar dacă doctoratul „l-a câştigat” aşa cum scrie Evenimentul Zilei ar fi important de ştiut la ce joc. Bingo, şeptică, macao, remi, sinteza zilei?

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed