Vești proaste pentru cei care au probleme cu plata ratelor: insolvența personală, din nou amânată

„Dacă proiectul legii insolvenței persoanelor fizice ar fi urmat procedura, nu am fi fost în situația de a amâna de trei ori aplicarea acestei legi (…). Este o ipocrizie transpartinică, din păcate, care ne blochează la un moment dat, apoi ne mirăm: „Vai, nu merge legea insolvenței persoanelor fizice!”. Dar cine a adoptat legea integral, așa cum a fost propusă, fără nicio dezbatere reală cu cei care vor fi chemați să aplice legea?”, a declarat Robert Cazanciuc, la o conferință pe tema insolvenței.

 

Pe de altă parte, Daniel Barbu, membru în Consiliul de Conducere al Institutului Național pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvență a menționat că actul normativ, în forma actuală, nu are cum să fie aplicată.

 

Parlamentul a adoptat Legea privind insolvența persoanelor fizice în mai 2015.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed