VH2, trupa în care a cântat Gabriel Cotabiță, va continua cu un alt solist celebru /FOTO! La 20 de ani de la înființare formația devine VH2.0

0

VH2, trupa în care a cântat Gabriel Cotabiță, continuă cu un alt solist! “Trece vremea”, “Mai stai” ori ”Dacã n-ai iubi” vor fi ”preluate” de Doru Todoruț.

Reactivarea formației condusă de Mihai Pocorschi vine la 20 de ani de la înființare, motiv pentru care VH2 devine VH2.0.

Până la cumplitul accident cardiac pe care l-a suferit în 2015, în urma căruia cunosctul artist s-a aflat timp de trei săptămâni în comă,  Gabriel Cotabiță (67 ani) a lansat alături de VH 2 multe succese și a susținut zeci concerte. Cumpăna prin care a trecut Cotabiță i-a pus o perioadă pe linie moartă pe foștii săi colegi (Mihai Pocorschi fiind și ”camaradul” solistului din prima componență Holograf, în prima jumătate a anilor ’80).

VH2, trupa în care a cântat Gabriel Cotabiță, va continua cu un altă solist celebru, Doru Todoruț (FOTO, al doilea din stânga)

Recuperarea medicală a lui Gabriel Cotabiță (67 de ani), artist care chiar și la aproape 10 ani de la accidentul vascular cerebral suferit nu riscă efortul de a susține un concert ci doar recitaluri, i-a făcut pe trupeții de la VH2 să caute un alt solist.

Doru Todoruț (47 de ani) a trecut prin mai multe formații de factură dance și pop-opera, însă cea cu care a întâlnit cu adevărat succesul a fost DeepCentral, care a devenit cunoscută în afara granițelor și a luctat zeci de concerte în multe țări.

Ultima oară când Gabriel Cotabiță a urcat pe scenă cu VH2  a fost în cadrul concertului aniversar de 20 de ani pe care formația l-a susținut cu foștii membri, la începutul anului curent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.