Volodimir Zelenski se teme de ce va urma în Ucraina: Nu mai există niciun loc de trăit

Războiul din Ucraina continuă, iar pe măsură ce trece, liderul de la Kiev își dă seama că unele lucruri nu vor mai putea fi salvate prea curând.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut vineri seară că situația militară în unele părți din estul Ucrainei este „foarte dificilă”, dar a declarat că forțele ucrainene continuă să reziste atacurilor rusești, scrie CNN.

În discursul său video zilnic, Zelenski a spus: ”Situația de pe linia frontului rămâne foarte dificilă în zonele cheie din Donbas – Bakhmut, Soledar, Mariinka, Kreminna”.

Menționăm că cele patru orașe se află pe linia frontului în Donețk și Luhansk, iar Zelenski spune că nimeni nu mai poate să trăiască acolo.

Zelesnki, despre bilanțul războiului din Ucraina

”Nu mai există niciun loc de loc de trait în aceste zone care să nu fie deteriorat de obuze și foc”, a declarat Zelenski.

”Ocupanții au distrus de fapt Bakhmut – un alt oraș din Donbas, pe care armata rusă l-a transformat în ruine pârjolite”.

Zelenski a declarat că forțele ucrainene au ținut frontul, respingând atacurile și provocând „pierderi tangibile inamicului ca răspuns la iadul care a venit în Ucraina sub steagul rusesc”.

O reacție în acest sens a venit tot Vineri, de la un consilier de la biroul președintelui, Oleksiy Arestovici.

Acesta a declarat că rușii fac un efort fără precedent spre Bakhmut. De asemenea, el a spus că situația din jurul localității Soledar, din apropiere, „s-a înrăutățit puțin”, rușii apropiindu-se de un sat aflat în apropierea unei autostrăzi importante.

În direcția Luhansk, Arestovici a vorbit despre linii de front dinamice, în care fiecare parte trece la atac. Dar el a spus că, în prezent, rușii sunt cei care se află în ofensivă, „ceea ce înseamnă că noi ne menținem apărarea”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed