La momentul actual, medicamentele pentru boli în stadiu terminal sunt analizate în funcţie de două elemente: cât de mult pot prelungi viaţa pacientului şi care este calitatea vieţii respectivului pacient, folosind un indice numit QALY (numărul de ani de viaţă salvaţi, ajustat la gradul de calitate a vieţii). Spre exemplu, un medicament care te ajută să trăieşti încă un an, la o calitate neschimbată a vieţii, va avea un scor de 0.5. Similar, un medicament care doar creşte calitatea vieţii timp de un an, fără a prelungi durata, va avea tot un scor de 0.5.

De aici trebuie pornit calculul despre care vorbea Dominic Wilkinson; în Marea Britanie, spre exemplu, costurile recomandate pentru fiecare an de viaţă în plus variază între 20.000 şi 30.000 de lire sterline. Acest lucru a determinat Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie să respingă anumite medicamente, pe motiv că ar fi prea costisitoare. Kadycla, de pildă, este un medicament folosit în tratamentul contra cancerului de sân care poate extinde viaţa pacientului cu aproximativ şase luni; costul este însă unul exorbitant: 95.000 de lire sterline.

Mai multe asociaţii cer autorităţilor să intervină pentru a convinge companiile farmaceutice să reducă preţul acestor medicamente, însă reacţia nu a fost una importantă.

Interesantă a fost concluzia unui studiu derulat în Singapore, la care au participat atât oameni sănătoşi cât şi pacienţi bolnavi de cancer. Subiecţii au declarat că ar cheltui mai mulţi bani pe îngrijire acasă decât pe medicamente care le-ar putea prelungi viaţa; de asemenea, ei au arătat că ar plăti, în medie, 5.000 de lire sterline pentru un tratament ce le-ar putea prelungi viaţa cu un an.