WBS România vrea să vândă acţiunile BVB pe care le deţine

Astfel WBS România vrea să-şi vândă cele 10.000 de acţiuni BVB, reprezentând 0,13% din capitalul social, la cel mai mic preţ din piaţă, de 27 lei/titlu, în contextul în care celelalte case de brokeraj vând titluri ale Bursei la preţuri cuprinse între 45 lei şi 52 lei.

Anterior, conducerea WBS România propunea acţionarilor fuziunea de principiu cu Transilvania Capital, în condiţiile în care acţionarii Broker Cluj au respins anul trecut absorbţia acestei firme de brokeraj. Şeful WBS România, Cristian Sima, a refuzat să dea mai multe detalii despre fuziune.

„O să dăm un comunicat imediat cum o să depunem cererea de fuziune la CNVM”, a spus Sima.

Acţionarii WBS au fost convocaţi în 9 iulie în cadrul adunării generale, urmând să mai discute şi achiziţionarea unui pachet de cel mult 1.650 de părţi sociale emise de Hotnews.ro SRL şi deţinute de Cristian Sima pentru 100.000 euro. Acţionarii ar putea decide să înceapă procesul de fuziune între cele două firme de brokeraj prin însărcinarea consiliului de administraţie al WBS cu elaborarea proiectului de fuziune.

World Brokerage Services Romania (WBS) a fost înfiinţată în 1997, la iniţiativa unui grup internaţional de traderi activi pe pieţele de capital est-europene. Societatea de brokeraj este condusă de Cristian Sima, fost membru al consiliului de administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Cristian Sima este şi principalul acţionar al WBS, cu o deţinere de 36,15% din capital, în timp ce WBS Holding Ltd are o participaţie de 18,19%.

De asemenea, Lionello Codognotto şi Georges Robert Madevat deţin fiecare câte 14,33% din capitalul social, iar Robciuc Orest 10%. Printre acţionari se numără şi Gruttadauria Angelo, cu o deţinere de 6% din acţiuni.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed