AcasăExterneWP: Criza autoritarismului ilustrată de Putin

WP: Criza autoritarismului ilustrată de Putin

Poate părea surprinzător că ucrainenii au luptat atât de bine, dar că au luptat nu e surprinzător, dat fiind că ei știu ce înseamnă cu adevărat să trăiești sub regimul Putin.

Nici că armata rusă s-a comportat slab n-ar trebui să fie o surpriză: revelația ceva mai recentă a lui Putin privind țelurile transcendental-religioase ale statului rus nu are cum să se potrivească unui regim care există doar pentru a jefui statul, după cum realizează orice răcan, scrie Washington Post.

Chiar și acei ruși care susțin războiul cunosc adevărul despre conducătorii lor: sunt niște hoți.

Pentru evoluția lui Putin din ultimii 22 de ani există o explicație mult mai simplă decât numeroasele relatări pe care le veți fi citit, concentrate pe ideologie, pe frustrarea provocată de Vest, ba chiar și pe un anumit grad de misticism.

Priviți în urmă și va fi clar că sentimentele lui liberale timpurii s-au evaporat în momentul în care a realizat că președinția lui trebuie să devină permanentă, dacă vrea să evite tragerea la răspundere pentru crimele comise pentru a putea accede la putere.

Se știe că Putin e un admirator al seriei de filme „Nașul”, dar mie mi se pare că un film de Guy Ritchie ar constitui o metaforă mai bună pentru regimul lui – știți, unul dintre acelea în care un mafiot londonez comentează printr-o rafală de limbaj colorat țicnelile și inepțiile altor gangsteri.

Rusia și-a continuat marți abandonarea pripită a obiectivelor militare inițiale ale lui Putin în Ucraina, stabilite pe baza unor informații extrem de slabe și care nu au produs decât dezastru. După cum ar putea spune [actorul britanic] Ray Winstone: Ce idiot!

Dacă Putin ar fi imposibil de contestat în țară, așa cum cred mulți, atunci de ce pare că el își organizează viața în jurul principiului că aproape toți cei din jurul lui sunt dispensabili? Măsurile elaborate adoptate de el pentru a preveni un puci sugerează că el știe că nu toată lumea e copleșită de abilitățile și popularitatea lui.

Putin nu este nicidecum vreun Hitler ori Mussolini, fiindcă nu a creat niciodată vreo mișcare politică de masă și nici cadre de o loialitate nepieritoare. Dacă Putin ar fi detronat mâine, cei mai mulți ruși ar privi chestiunea cu aceeași pasivitate stoică cu care se uită la buletinul meteo.

În consecință, și procesul lui decizional implică mai multă incertitudine decât ne imaginăm noi în Vest cu privire la ce sunt dispuși să tolereze colaboratorii săi.

Exemplu: Putin a închiriat loialitatea administrației rusești răsfățând-o cu sute de miliarde în ultimul deceniu, din care o mare parte au intrat în vile și conturi din străinătate. Dar tot a fost nevoit să recurgă la aventura din Ucraina, pornind de la ideea că va fi floare la ureche, se va încheia în trei zile, o victorie fără costuri, producând doar palavre impotente din direcția Occidentului.

Dacă le-ar fi oferit generalilor săi doar sudoare, lacrimi, sânge și sacrificiu, aceștia și-ar fi tușit probabil în mânecă și ar fi părăsit încăperea rapid pentru a-și ajusta portofoliile, în lumina revelației că Putin și-a pierdut mințile.

Sau să ne gândim la evidenta lui repulsie pentru contactul personal și legendara lui neîncredere în comunicațiile fără fir. Ambele contribuie probabil la predispoziția lui de a fi dezinformat și a calcula greșit. Aceste lucruri pot însemna de asemenea că autoritatea lui e vulnerabilă la acțiuni atât de simple precum tăierea cablurilor telefonice.

Retragerea dezordonată a Kremlinului din ultimele zile în privința Ucrainei demonstrează de ce declarația spontană a lui Joe Biden din Polonia poate că a fost o gafă, însă a fost una inspirată. Și retragerea a fost inspirată – lăsându-i pe colaboratorii lui Putin convinși de nimic altceva în afara faptului că el nu va mai putea servi niciodată în calitate de interlocutor util al superputerii indispensabile a planetei.

Singura mea dezamăgire e că China nu s-a repezit să spună: „Nu, Putin trebuie să rămână la putere”. Doar pentru a sublinia în ce măsură a decăzut Putin, din cauza propriilor gafe, la statutul unei păpuși de cârpă pe care se ceartă două țări care chiar contează.

Există o învățătură care se poate trage de pe urma gafelor relative pe care le fac societățile libere, respectiv ne-libere. Elita administrativă și democratică a Vestului, în privința căreia Biden constituie un exemplu excelent, poate fi ineptă și cu vederi înguste, dar societățile occidentale devin totuși tot mai puternice și nu comit greșeli colosale (de exemplu o foamete care să omoare câteva zeci de milioane).

Într-o bună zi am putea conchide ceva similar și despre abordarea americană, respectiv chineză în privința pandemiei de Covid-19.

Nu uitați că și SUA au pornit războaie care au ajuns să fie considerate eșecuri. Dar iată deosebirea: au fost eșecuri ieftine. De fapt, războaiele noastre se pot întinde în timp fără o finalitate concludentă datorită faptului că se poartă cu mult mai jos de pragul economic și politic pe care America și-l poate permite.

Se presupune că chinezii analizează cu mare atenție fiascoul lui Putin din Ucraina, în vreme ce se pregătesc să-l ungă pe Xi Jinping președinte pe viață, însă lecția cea mai importantă le-a scăpat.

Societățile occidentale insistă să-și schimbe conducătorii o dată la câțiva ani, iar acest lucru le face puternice și adaptabile într-o măsură în care nici o societate autoritară nu poate fi. Acest fapt devoalează ne-patriotismul unui Putin ori Xi.

Sarcina lor principală, în accepțiunea lor, este să le refuze propriilor societăți binecuvântarea unui transfer al puterii regulat, ordonat și legal dintr-un set de mâini într-altul.

Articol de Holman W. Jenkins, Jr. –Washington Post (preluare Rador)

Ultimele Articole