Xi Jinping participă vineri la un summit pe tema luptei împotriva modificărilor climatice cu Macron şi Merkel, anunţă Beijingul, în timp ce John Kerry pregăteşte în China un mare summit al lui Biden, prevăzut la 22 şi 23 aprilie

Această reuniune – de a cărei existenţă nu s-a ştiut până acum – are loc în timpul unei vizite în China a emisarului american în lupta împotriva încălzirii globale John Kerry, care se află în prezent la Shanghai la discuţii cu omologii săi chinezi.

”Preşedintele Xi Jinping va participa la 16 aprilie la un summit video al liderilor chinez, francez şi german pe tema modificărilor climatice”, a anunţat într-un comunicat o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze, Hua Chunying, fără să facă alte precizări.

Potrivit diplomaţiei chineze, John Kerry, fostul secretar de Stat (2013-2017) al lui Barack Obama, urmează să se întâlnească cu omologul său chinez însărcinat cu dosarul, Xie Zhenhua.

Obiectivul Washingtonului este să pregătească un mare summit virtual pe tema încălzirii globale, prevăzut la 22 şi 23 aprilie, la iniţiativa preşedintelui american Joe Biden.

Xi Jinping nu şi-a confirmat deocamdată participarea la summitul american.

China ”îşi asumă de-acum responsabilitatea guvernanţei mondiale a luptei împotriva modificărilor climatice” şi nu se va lăsa atrasă într-o iniţiativă în lupta împotriva încălzirii globale americanocentriste, avertizează în ediţia de joi cotidianul naţionalist chinez Global Times.

Summitul chinezo-francezo-german de vineri ar putea să aibă drept obiectiv să arate Statelor Unite că chinezii şi europenii rămân angajaţi în lupta împotriva modificărilor climatice.

Joe Biden a readus Statele Unite în cadrul Acordului de la Paris de luptă împotriva modificărilor climatice încă din prima zi a mandatului său la Casa Albă, la 20 ianuarie, după ce. Donald Trump a retras America din acord cu patru ani mai înainte.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed