Zoltan Szigeti, The Group: ”Nu îmi pare rău că nu am vândut”

Cu CMI – reţea pe care Szigeti o califică drept ”un conglomerat de antreprenori” – Media Investment lucrează de la sfârşitul lui 2008, dar afilierea s-a produs în luna iunie, a spus acesta într-un interviu pentru MONEY EXPRESS .

”Datorită reţelei, am intrat într-o licitaţie pentru Wizzair, pe care am câştigat-o”, menţionează el un prim rezultat al apartenenţei la reţea. La rândul său, MI a prezentat un client de-al său unei agenţii din Slovenia. În esenţă, accesul la Columbus presupune ”un exchange (schimb – n.r.) de business”, sintetizează Szigeti. Fostul şef la operaţiunilor WPP în România şi actualul antreprenor pare mulţumit de dealul cu CMI şi spune că nu îi pare rău că n-a vândut businessul unei reţele multinaţionale.

Parteneriatul MI cu reţeaua Columbus vine după unul de circa patru ani cu United Media, agenţia de media deţinută de grupul regional elen Ashley, al cărei start-up pe piaţa românească a fost clientul Cosmote (în prezent, client al MI).

Columbus, cu venituri cumulate declarate de 5,9 mld. de dolari acoperă Europa, America de Nord şi de Sud, Rusia Asia, Africa. Printre membrii acesteia se numără agenţiile BLM, Horizon Media şi Cossette Media. MI declară venituri anuale de 26 mil. euro şi numără clienţi precum Henkel, Peugeot şi Cosmote.
 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed