Băile Figa, de la baltă de nămol la staţiune de succes

Istoria staţiunii Figa a început 2008 când zona a fost inclusă într-un proiect, finanţat din fonduri PHARE – „Creşterea valorii potenţialului balnear al lacurilor sărate din regiunea de Nord-Vest”, proiectul în valoare de 4,2 milioane de euro vizând amenajarea a trei staţiuni unde au existat resurse de apă sărată, scrie gandul.info

1,8 milioane de euro au fost alocaţi pentru amenajarea staţiunii Băile Figa, restul banilor mergând la băile de la Cojocna şi la Dej. Până acum la Figa au fost investiţi peste 5 milioane de euro.

 

Construcţia primelor bazine (unul deschis cu apă sărată şi unul închis) de la Figa a început în 2008 şi au fost finalizate în 2010. Încă de la deschidere turiştii, dornici de tratamente cu apă sărată au luat cu asalt staţiunea, în primul an peste 20.000 de turişti trecând porţile complexului balnear.
Suprins de numărul mare de turişti care au venit la Figa, primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan a început încă din 2011 un amplu proiect de extindere a parcului balnear care acum are 15 hectare de teren.

În 2011 administraţia oraşului a amenajat un râu leneş pe care iubitorii de apă se pot plimba în voie cu colaci de mari dimensiuni. În 2012 a urmat amenajarea unui nou bazin cu apă dulce şi a unui bazin rustic cu nămol dar şi a unui jacuzzi exterior. Un an mai târziu staţiunea avea deja mini Aqualand, cu tobogane cu jeturi de apă, saună şi un lac sărat. Iar investiţiile au continuat an de an.
Şi sezonul 2016 vine cu noi surprize pentru turiştii care aleg să-şi petreacă câteva zile de relaxare, la Băile Figa. Autorităţile au pregătit un nou bazin cu apă dulce, au extins zonele de plajă, au adus nisip şi umbreluţe şi se pregătesc pentru a monta un nou topogan, de mari dimensiuni, pentru iubitorii de adrenalină.

În numai cinci ani de la inaugurarea Băilor Figa sute de mii de turişti au trecut deja pragul complexului, numai anul trecut fiind vândute peste 200 de mii de bilete pentru acces în complex.

„Reţeta de succes a Băilor Figa e încrederea şi viziunea pentru că atunci când ai o perspectiva, ai un proiect, trebuie să fie susţinut şi să ai multă încredere că se poate implementa. Băile Figa sunt o reţetă de succes. Ne pregătim pentru noul sezon şi cel mai important este să urmăreşti acest proiect de aproape şi să vi întotdeauna cum îmbunătăţiri. E nevoie de multă întreţinere, reabilitări tot timpul şi să fie şi o ofertă convenabilă pentru cea mai mare masă de turişti care au mai multe criterii pe baza căruia aleg o locaţie” a dezvăluit pentru Gândul, „reţeta succesului” primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan.

Deşi planurile pentru crearea unei staţiuni menită să pună în valoare apele sărate era în gândul administraţiei oraşului Beclean încă din 2005 nimeni nu s-a gândit vreodată că Băile Figa vor avea un astfel de succes.

„Nu m-am gândit niciodată că vom ajunge la un asemenea nivel de dezvoltare. Am fost şi eu surprins şi nu numai eu – toţi locuitorii din această zonă. Aici a existat un potenţial extraordinar de ape sărate şi mai mult decât apele, nămolul de la Figa este foarte important. Urmează o dezvoltare în funcţie de numărul de turişti. Turiştii ne susţin. Urmează o parte medicală, un SPA care va avea un alt nivel. Deja aşteptările sunt mult mai mari, avem şi turişti care vor să fie trataţi la o altă categorie şi pentru aceştia vom avea această ofertă, această extindere. În pus, vom monta alte topogane mult mai mari, noi piscine şi tot timpul vom încerca să fim la standardul aşteptărilor turiştilor” a mai spus Nicolae Moldovan.

Studiile efectuate de specialişti au arătat că apa sărată de la Figa şi nămolul din această zonă are proprietăţi curative, fiind mai bun decât nămolul de la Techirghiol, ceea ce a creat un alt proiect… Un SPA, cu o bază de tratament gândită la ultimele standarde în materie, care se va realiza anii ce urmează.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed