BVB isi accentueaza scaderea

Indicele BET, indicele de referință al BVB care reflectă evoluția celor mai lichide zece companii listate, s-a depreciat, joi, cu 0,79%, față de închiderea din ședința precedentă, ajungând la 7.855,63 puncte. Indicele BET-TR, indicele ponderat cu capitalizarea free floatului a celor mai tranzacționate zece companii listate, a scăzut și el cu 0,79%, până la 7.855,63 puncte. Iar indicele BET-FI, cel care reflectă evoluția SIF-urilor, a pierdut 1,14%, ajungând la valoarea de 31.072,60 puncte.

 

Cap de afiș în clasamentul celor mai mari creșteri de joi de pe BVB este Grupul Industrial Electrocontact SA, titlurile căreia s-au apreciat cu 10,71%. Pe poziția a doua se află Amonil SA, cu un avans de 1,47% al prețului acțiunilor, fiind urmată de Alumil Rom Industry SA, ale cărei acțiuni au crescut cu 1,32%. Totodată, titlurile Antibiotice SA s-au apreciat cu 1,27%, iar cele ale Dafora SA cu 1,11%.

 

Pe de altă parte, cea mai mare scădere astăzi pe bursă a fost cea a acțiunilor NEPI Plc: -8,05%. Un declin de 7,62%, față de ședința precedentă, au avut-o și titlurile Artego SA Târgu Jiu, în timp ce titlurile Sinteza SA au suferit o depreciere de 6,25%. Acțiunile Altur SA au scăzut cu 4,33%, iar cele ale Boromir Prod SA Buzău au pierdut 4,08% din valoare.

 

Cele mai tranzacționate acțiuni după volum au fost, joi, pe BVB, cele ale Fondului Proprietatea SA: 7,76 milioane de titluri vândute și cumpărate, în valoare totală de 6,67 milioane lei, FP fiind totodată acțiunea cu cea mai mare valoare tranzacționată.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed