Câți bani aduc fericirea? Răspunsul celui mai bogat român

Pe de o parte, mă jigneşte cu suma asta, pe de altă parte, este mult prea mare ca s-o consideri. Mă jigneşte pentru că, după 27 de ani de investiţii în România – fără să fiu megaloman, în 1990 aveam banii mei deja, făcuți în sport, nu în altceva probabil că puteam să cumpăr jumătate din România, n-am făcut-o. Am decis să investesc în treburi pe termen mediu-lung, începând cu bancă, asigurare, am fost un pionier în acest sistem financiar”, spune Ion Țiriac.

 

Drumul succesului a început pe terenul de tenis, povesteşte omul de afaceri. Sportul i-a adus primii bani, dar şi contracte de management pentru tenismeni de renume ca Boris Becker și Goran Ivanisevic.

 

Reputaţia lui a fost o garanţie pentru străinii pe care i-a convins să vină în România alături de el. Aşa a început să îşi clădească imperiul financiar: o bancă, o companie de asigurări, afaceri în imobiliare şi domeniul auto.

 

 

În timp, şi-a vândut unele afaceri, pe altele le-a dezvoltat, aşa cum s-a întâmplat cu cele din domeniul auto. Este o pasiune de o viaţă a omului de afaceri care are o colecţie impresionantă de aproximativ 400 de maşini.

 

„Se pare că cel mare business în ultimii 15-20 de ani au fost mașinile. Cele istorice. Tot ce cumpărai acum 10 ani cu 10, vinzi astăzi cu 100, dar trebuia să știi ce cumperi. Am făcut-o pentru că îmi place. De asta. Să ai aproape 400 de mașini e ridicol. Dar mie mi-au tot plăcut… cu una, cu una, cu alta și am tot cumpărat aceste mașini”, spune Ion Țiriac.

 

De la înălţimea unei averi consistente, fericirea are o altă definiţie pentru omul de afaceri.

 

Cu 10 milioane de dolari e foarte bogat… nu mai are griji. Dar dacă are 100 de milioane are o problemă enormă și viața lui s-a complicat tot timpul, în fiecare zi. Banii nu contează. Banii contează numai când nu-i ai. Cand ai bani, nu te preocupă banii”, spune omul de afaceri.

 

De trei decenii, Ion Ţiriac își ţine o parte din bani într-o fundaţie dintr-un paradis fiscal, în Panama. Aşa a ajuns numele lui în cel mai mare scandal financiar al anului: Panama Papers. Omul de afaceri a ţinut să precizeze atunci că şi-a achitat taxele în toate ţările unde a făcut afaceri.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed