Ce mită primea un director de la Agricultură: Afinată, păstrăvi şi carne de porc

Primarul este acuzat că a cumpărat influenţa directorului MADR, care ar fi primit, în schimb, păstrăvi, preparate din carne, afinată şi calendare.

Potrivit DNA Suceava, în cazul primarului din Pojorâta (judeţul Suceava) sunt cercetaţi Gelu Roşu, directorul Direcţiei Leader din MADR şi omul de afaceri bucureştean Cristian Dumitru Bălan, cărora li s-au adus la cunoştinţă, vineri, calitatea de suspect şi faptele pentru care sunt cercetaţi.

Omul de afaceri bucureştean este cercetat pentru complicitate la cumpărare de influenţă, fiind acuzat că, în perioada august – decembrie 2014, l-a sprijinit pe primarul comunei Pojorâta, Bogdan Ioan Codreanu, în demersurile sale în scopul cumpărării influenţei de la funcţionarul Gelu Roşu pentru obţinerea anulării deciziei de suspendare a activităţii GAL Bucovina de Munte.

Astfel, Bălan a făcut legătura între Gelu Roşu şi primarul din Pojorâta, iarîn 17 decembrie 2014, conform unei înţelegeri anterioare, primarul din Pojorâta, în complicitate cu directorul GAL Bucovina de Munte, Oana Mihaela Lehaci, i-a furnizat lui Roşu, prin intermediul omului de afaceri bucureştean, la domiciliul din Bucureşti al directorului din MADR, mai multe pachete conţinând aproximativ 70 de cobze din păstrăvi (păstrăv afumat şi păstrat în crengi de brad), în valoare de 25-30 lei/bucata, o ladă cu sticle cu afinată, preparate din carne de porc în valoare de aproximativ 300 lei, precum şi calendare.

Acestea au fost transportate cu sprijinul lui Alexandru Grigorovici, şofer al primăriei Pojorâta, şi persoană de încredere  a primarului.

Zece percheziţii au avut loc, miercuri dimineaţă, într-un caz de corupţie privind posibile fraude cu fonduri europene. Trei dintre percheziţii au vizat sediul LEADER din cadrul Ministerului Agriculturii, Centrul Regional de Finanţare a Investiţiilor Rurale din Iaşi şi Primăria localităţii Pojorâta.

 

mai multe, pe RL

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed